Un purtător de cuvânt al regimului chinez în domeniul transplantului de organe a fost concediat

Viceministrul Sănătăţii din China (funcţie echivalentă cu cea de secretar de stat - n.r.), Huang Jiefu, este înfăţişat în cadrul unei reuniuni a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în India, în iulie 2006. Acesta a sugerat recent că regimul chinez trebuie să renunţe la folosirea de organe pentru transplant de la prizonieri.
Viceministrul Sănătăţii din China (funcţie echivalentă cu cea de secretar de stat - n.r.), Huang Jiefu, este înfăţişat în cadrul unei reuniuni a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în India, în iulie 2006. Acesta a sugerat recent că regimul chinez trebuie să renunţe la folosirea de organe pentru transplant de la prizonieri. (Raveendran / AFP / Getty Images)

Consiliul de Stat al Republicii Populare Chineze a anunţat la 12 martie că postul de ministru adjunct al sănătăţii, deţinut în prezent de Huang Jiefu, va fi desfiinţat, conform celui mai recent plan de restructurare instituţională. Concedierea lui Huang a venit din cauza remarcilor făcute de acesta la 25 februarie, prin care sugera că pentru reforma sistemului de transplant de organe din China ar fi necesar să nu mai fie o dependenţă aşa de mare de prizonieri executaţi.

Huang Jiefu a fost înconjurat de reporteri la 12 martie, la poarta de nord a Marii Săli a Poporului. Cotidianul din Guangzhou, Noul Expres, l-a citat pe acesta spunând: "Ca fost ministru adjunct al Sănătăţii, cred că nu este nicio problemă ... voi demisiona şi o voi lua de la capăt la Grupul Medical de Sănătate al Conferinţei Politice Consultative a Poporului Chinez (CPCPC) şi voi continuă să susţin reforma."

Analistul Zhang Tianliang a declarat pentru The Epoch Times că "nu este neobişnuit pentru înalţii oficiali demişi din posturile lor să meargă la Congresul Naţional al Poporului (CNP) sau la CPCPC şi să mai stea până la 5 ani înainte de pensionarea definitivă.

Ca ministru adjunct al Sănătăţii din 2001, Huang Jiefu a fost imaginea publică a sistemului de transplant de organe în China.

Ca atare, Huang a fost omul central al regimului care a trebuit să gestioneze problema descoperirii faptului că spitalele din China s-au angajat în crime sistematice împotriva umanităţii. În martie 2006, lumea din afară a aflat că sistemul de transplant de organe a fost alimentat cu organe recoltate de la prizonierii de conştiinţă - predominant de la practicanţii Falun Gong.

Huang a vorbit uneori despre reforma sistemului, dar nu a avut niciodată puterea să-l schimbe. Acesta nu a avut nicio autoritate asupra spitalelor militare, care, potrivit anchetatorilor, sunt responsabile pentru marea majoritate a cazurilor de recoltare de organe.

În raportul de investigaţii ce este cuprins si în cartea "Recoltarea sângeroasă", David Kilgour şi David Matas susţin că 41.000 de transplanturi au avut loc între 2000 şi 2005, pentru care cea mai probabilă sursă de organe au fost practicanţii Falun Gong. Ei cred că recoltarea de organe din China continuă până în prezent, aproape 10.000 de organe transplantate provenind de la prizonieri în fiecare an.

În iulie 1999, conducătorul regimului de atunci Jiang Zemin a lansat o campanie de eradicare a practicii spirituale Falun Gong, parţial din cauza temerilor privind popularitatea învăţăturilor sale morale tradiţionale în rândul populaţiei chineze.

Conştientizarea faţă de reprobabilele fapte de recoltări de organe din China - atât pe plan internaţional cât şi în China - a crescut în ultimii ani. Odată cu pensionarea forţată a lui Huang Jiefu, prin internetul din China s-au emis teorii despre posibila legătură între opiniile lui Huang cu privire la recoltarea de organe şi demiterea acestuia.

Întrebări

La data de 5 martie, la deschiderea CNP, un bloger cu numele de "Echitate şi Justiţie Interzisă" a postat un microblog pe Sina Weibo (similar cu Twitter) cu capturi de ecran ale celor trei rapoarte de ştiri contradictorii emise de către Ministerul Sănătăţii cu privire la "recoltarea de organe de la prizonierii executaţi". Mesajul acestuia a provocat senzaţie de când a fost şters de cenzorii regimului.

"Când am încercat să pun cap la cap faptele diferitelor rapoarte de ştiri [despre recoltarea de organe] am realizat că nu am înţelepciunea sau informaţiile necesare pentru a le urmări logica", a scris Echitate Interzisă.

Primul raport citat de Echitate Interzisă a negat faptul că organele transplantate au fost luate în voie de la prizonierii executaţi.

Site-ul Ziua de Est a raportat că Mao Qun'an, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii Publice, a declarat la 11 aprilie 2006: "afirmaţia că organele transplantate în China provin de la prizonierii executaţi este o farsă".

Titlul celei de-a doua ştiri a fost: "Ministerul Sănătăţii: sursa majoră de organe sunt prizonierii executaţi" şi a fost raportată de către publicaţia Timpul din Beijing la 7 martie 2012.

Al treilea raport de ştiri a fost publicat pe China.org la 5 martie 2013, ziua de deschidere a CNP şi a fost intitulat "Ministerul Sănătăţii: În doi ani, sursa de organe transplantate nu se va mai baza pe prizonierii executaţi".

La 25 februarie, Huang Jiefu, a admis faptul că China a fost singura ţară din lume care foloseşte sistematic organe de la prizonierii executaţi. Cu lacrimi în ochi, Huang a declarat că "doctorii chinezi specializaţi în transplantul de organe îşi pot arăta în cele din urmă abilităţile lor pe scena internaţională" odată cu înfiinţarea Centrului Naţional de Management al Donaţiei de Organe Umane, potrivit canalului media condus de stat, Cotidianul Tineretul din Beijing.

Scopul Centrului este de a stabili o cooperare în distribuirea de organe la spitale de transplant din China. Ţinând de interdicţiile culturale puternice privind donarea de organe în China, rezultând într-un număr foarte mic de organe donate voluntar, nu este clar faptul că un astfel de centru va face ceva pentru a dezvăţa regimul de dependenţa de organe recoltate de la prizonieri, în ciuda speranţelor exprimate de Huang Jiefu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe