Un cuplu britanic a găsit o comoară medievală extraordinară, în valoare de 6,65 milioane dolari

Monede
Monede (Foto: Instagram @treasurehuntingmagazine)

Un cuplu britanic a făcut descoperirea vieţii în momentul în care a dezgropat o comoară de aproape 2.600 de monede, vechi de peste o mie de ani, pe un câmp din Somerset, Anglia, în luna ianuarie.

Adam Staples şi Lisa Grace, în vârstă de 42 de ani, au reuşit să localizeze monedele într-un câmp necultivat din sud-vestul Angliei, într-una din ieşirile lor obişnuite cu detectoarele de metale, potrivit ziarului britanic The Sun.

Lisa Grace şi Adam Staples au apărut pe coperta revistei Treasure Hunting
Lisa Grace şi Adam Staples au apărut pe coperta revistei Treasure Hunting (Foto: Especial)

În afară de antichitatea descoperirii impresionante, ceea ce face ca această comoară medievală să fie şi mai unică este faptul că monedele datează de pe vremea regelui Harold al II-lea al Angliei (Harold Godwinson), ultimul rege anglo-saxon al Angliei şi William Cuceritorul sau William I al Angliei, primul rege normand.

Domnia lui Harold al II-lea a fost foarte scurtă - a domnit între 5 ianuarie şi 14 octombrie 1066 când a fost ucis în Bătălia de la Hastings - astfel că monedele domniei sale sunt extrem de rare.

Nigel Mills, expert în monede şi consultant pentru licitatorii din Londra, Dix Noonan Webb, a declarat pentru The Sun: „Mi s-a spus că monedele sunt absolut uimitoare”.

„Fiecare monedă avea un nume [al persoanei autorizate oficial să ştanţeze banii] şi moneda din care a fost emisă”, a explicat el.

„Monedele Harold II sunt mai rare decât monedele lui William şi ar putea valora între 2.400 şi 5.000 de dolari fiecare”, a adăugat el.

Monedele ar fi fost îngropate între 1066 şi 1072, calculează experţii şi probabil au fost ascunse de cineva, într-un moment în care nu existau bănci în care să depoziteze banii şi nu s-a mai întors niciodată să le recupereze.

„Romanii îşi îngropau monedele pentru zei, dar, în acest caz, au fost probabil ascunse şi proprietarul a murit înainte să se poată întoarce după ele”, a explicat Mills.

Acum rămâne de văzut ce se întâmplă cu monedele. Potrivit Legii Trezoreriei, descoperitorii nu le pot vinde şi vor rămâne în custodia Muzeului Britanic.

Un purtător de cuvânt al Muzeului Britanic a declarat: „Putem confirma că în ianuarie, o mare comoară de monede anglo-saxone şi normande târzii a fost descoperită şi predată Muzeului Britanic ca un posibil Tezaur, în baza Legii Trezoreriei (1996)”.

Cu toate acestea, au dreptul la 50% din valoarea evaluată a descoperirii, explică Infobae, care va fi oferită spre vânzare muzeelor din întreaga lume.

În cazul în care niciun muzeu nu este interesat să achiziţioneze monedele, cuplul de descoperitori poate vinde comoara persoanelor fizice.

Experţii sunt de acord cu un lucru, această mare descoperire îi va face pe Adam şi Lisa foarte bogaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură