Cum şi de ce a apărut moneda

(LEON NEAL / AFP / Getty Images)

Vom încerca să facem o incursiune în originile monedei, cât şi în modul în care s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Moneda este un obiect pe care l-am folosit timp de mai multe secole ca material de schimb comun. În mod cert, se caracterizează prin faptul că are o valoare de schimb care ne permite să efectuăm tranzacţii şi să achiziţionăm diverse bunuri, iar istoria sa are legătură cu dezvoltarea comerţului în societăţile occidentale.

Originile monedei: de la troc la moneda metalică

Cuvântul monedă provine de la denumirea latină ”moneta”, derivat din verbul ”moneo”, fiind tradus prin ”a avertiza”. Originea monedei este foarte veche, însă nu se poate situa geografic şi data cu precizie. Se poate spune că după apariţia schimburilor comerciale, trocul a devenit ineficace. Odată cu progresul metalurgiei şi apariţia civilizaţiei greceşti apar primele monede metalice şi cam în aceeaşi epocă, în secolul al VII-lea, apar în mod independent şi în China. Primele ateliere în lumea romană şi-au făcut apariţia în anul 269 î.Hr.

Herodot (484-420 î.Hr) menţiona că, în Europa, primele monede metalice au apărut în statul elen Lydia (jumătatea sec. al VII-lea î.Hr) şi erau stampilate cu anumite figuri de dimensiuni diferite şi valori variabile sau identice.

În România, primele monede au fost drahmele de argint bătute la Histria în secolele X-IV î.Hr, primele ateliere metalurgice fiind la Pecica, în jud.Arad, Sărata Monteoru, în jud.Buzău şi Drajna de Jos, jud. Prahova.

Moneda este o piesă metalică cu o anumită valoare, care funcţionează ca mijloc comun de schimb şi a apărut odată cu dezvoltarea comerţului. :

Moneda este o unitate de măsurare a valorii, un mijloc de schimb; este accesibilă, portabilă şi greu de contrafăcut; este un depozit de cumpărare cu valoare, deoarece bunurile achiziţionate îşi păstrează valoarea în timp; şi nu în ultimul rând, permite ca plăţile să fie amânate şi efectuate în viitor.

Toate acestea au fost dezvoltate treptat în diferite societăţi. De fapt, în întreaga istorie au existat obiecte diferite folosite ca mijloc comun de schimb. De exemplu, în sistemul de troc, şeptelul sau sarea au îndeplinit funcţia pe care moneda o îndeplineşte acum. Diferenţa constă în faptul că acest sistem s-a bazat pe schimbul direct al unui bun cu altul. După ce a apărut moneda s-a făcut separarea producţiei de vânzare, situaţie necesară ulterior în sistemul capitalist.

De fapt, istoria monedei precede sistemele economice actuale. Această istorie este legată şi de concepţiile despre aur şi argint, care sunt materia primă a monedei. Acest lucru duce la stabilirea unor sisteme de plăţi diferite în funcţie de societate şi de timp.

Din acelaşi motiv, moneda nu este doar obiectul metalic pe care l-am descris, este, de asemenea, un instrument social şi politic şi este chiar un element important al legăturii sociale.

Care sunt etapele străbătute de monedă ?

În ceea ce priveşte originile monedei, Viales Hurtado (2009) afirma că se poate vorbi de câteva mari etape: moneda grea, contul valutar, moneda bătută.

Sistemele monetare au scopul principal de a menţine valoarea de schimb a obiectului metalic indiferent dacă puterile politice sunt înlocuite. Cu alte cuvinte, este creat ca o modalitate de a evita luarea deciziilor arbitrare în ceea ce priveşte valoarea menţionată şi utilizarea acesteia.

Moneda grea: Această mondă îşi are originea în Egipt, cu aproximativ 2000 de ani înaintea erei noastre. Era ca o bucată sau o bară de metal brut (lingou) şi era folosită pentru a obţine ceva.

Contul valutar: Creat cu aproximativ 800 de ani înaintea erei noastre, ca produs al divizării lingourilor sau monedelor grele, acesta are o dimensiune mai mică, făcând mai uşor schimbul. Predecesorii săi au fost găsiţi în civilizaţia greacă, romană, chineză, indiană şi Orientul Mijlociu.

Moneda bătută: Moneda are o inscripţie, prin urmare este cunoscută sub numele de monedă. Această inscripţie are funcţia de a indica valoarea de schimb a monedei în funcţie de greutatea sa. La început au fost folosite metale precum aurul şi argintul în cantităţi fixe, iar sigiliul a funcţionat ca o garanţie. Ulterior, aceste metale au fost amestecate cu altele şi proporţia lor a variat în funcţie de valoarea care trebuie indicată.

În plus, moneda nu a fost aceeaşi pentru toate societăţile şi toate timpurile, dar a depins de doctrinele economice dominante şi de dezvoltarea comercială. Astfel, această monedă este cea care începe în cele din urmă sistemul monetar metalic.

Moneda de hârtie: după moneda bătută următorul pas important pentru crearea sistemelor monetare a fost crearea banilor de hârtie. Spre deosebire de moneda metalică, care avea valoare datorită materialul din care a fost făcută, banii de hârtie au o valoare disociată din propria lor materie primă. A avut rolul de a facilita tranzacţiile comerciale şi a permis evitarea transferului de valute mari, ceea ce a făcut comerţul mai accesibil. Banii de hârtie îşi au originea în China în secolul al IX-lea, deşi circulaţia sa în Europa şi în restul lumii a început pe la mijlocul secolului al XII-lea.

Colecţii şi colecţionari celebri

Chiar din epoca Renaşterii era la modă ca persoanele bogate să posede un ”cabinet de monede”. Printre primii amatori se află familia Medici, Papa Paul al III lea, regina Cristina a Suediei, Carol al VI-lea al Austriei, Regele Angliei George al III-lea, cât şi chirurgul său William Hunter, ale cărui colecţii au format bazele fondului numismatic al Muzeului din Glasgow. În timpuri mai recente putem aminti bogatele colecţii numismatice deţinute de Carol al II-lea al României, Victor Emmanuel al III-lea al Italiei, Farouk al Egiptului sau prinţul Rainier de Monaco.

Surse

- Torres Miranda, J. (2015). Evolución del dinero. Recuperado 15 de octubre de 2018. Disponible en http://www.academia.edu/15762713/EVOLUCION_DEL_DINERO

- Viales Hurtado, R. (2009). La evolución histórica de la moneda y de los sistemas monetarios. Bases conceptuales para estudiar la historia monetaria de Costa Rica del siglo XVI a la década de 1930. Diálogos Revista Electrónica de Historia, 9(2): 267-291.