Umilinţă supremă: S-a stabilit oficial şi definitiv, în instanţă, că CCR a încălcat practic Constituţia

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis definitiv că pârâta Curtea Constituţională se face vinovată de restricţionarea accesului la informaţii de interes public, drept statuat prin art. 31 din Constituţie. Iar motivul acestei opacităţi ar putea fi acoperirea unei posibile fapte penale comise în sânul CCR, spune jurnalista Ioana Ene Dogioiu într-un editorial intitulat "CCR nu e mai presus de lege: Hotărâre definitivă fără precedent. Curtea Neconstituţională a României", publicat în ziare.com.

"Este o premieră absolută, un precedent obţinut de o avocată strălucită, Elenina Nicuţ, în procesul pe care l-am intentat anul trecut Curţii Constituţionale. Este pentru prima dată în istoria CCR când o instanţă de judecată îi demonstrează prin hotărâre definitivă că puterea ei nu este discreţionară, ci este strict supusă legilor din România. Grav este că CCR nu a fost până acum conştientă de această limitare.

Povestea începe pe 1 august 2017, când scriam că în Dosarul Bombonica - cel prin care CCR uzurpa rolul legiuitorului şi îi impunea acestuia stabilirea unui prag al prejudiciului în infracţiunea de abuz în serviciu - s-a întâmplat un fapt straniu: procurorul Cosmin Grancea, reprezentatul PICCJ, a cerut CCR să corecteze o eroare materială din cuprinsul Deciziei 392/2017, susţinând că, aşa cum a fost ea publicată în Monitorul Oficial şi pe site-ul CCR, afirmaţiile sale în cadrul dezbaterilor din acest dosar au fost greşit redate.

În baza Legii 544, am cerut CCR să îmi precizeze ce anume solicită concret procurorul Grancea şi cum a fost soluţionată cererea domniei sale, aparent o respingere, având în vedere că nu a apărut nicio îndreptare de eroare materială în acest caz. CCR a refuzat. Atunci am cerut CCR să îmi remită înregistrarea şedinţei de judecată ca să mă lămuresc singură. CCR a refuzat şi asta. Am revenit cu o reclamaţie administrativă. Răspunsul, semnat nu de un funcţionar pe care să se dea acum vina, ci de judecătorul constituţional Ştefan Minea, a fost tot negativ.

Şi atunci am decis să dau în judecată CCR, fiind reprezentată de avocata Elenina Nicuţ. Instanţa Tribunalului Municipiului Bucureşti (TMB) a decis că CCR trebuie să se supună Legii 544, ceea ce CCR a refuzat şi a contestat hotărârea. Adică şi-a prelungit propria situaţie de neconstituţionalitate şi ilegalitate. Curtea de Apel Bucureşti n-a avut nevoie decât de câteva ore pentru a confirma decizia TMB, că CCR a încălcat Constituţia României prin încălcarea dreptului la informare.

În ceea ce mă priveşte, sunt decisă să merg până la capăt şi să obţin copia înregistrării şedinţei, chiar dacă asta va însemna un executor judecătoresc care să pună în aplicare hotărârea. CCR are la dispoziţie exact 30 zile să îmi remită copia. După care, mă voi adresa unui executor judecătoresc, dacă Curtea Constituţională nu va înţelege să se supună hotărârii judecătoreşti. De asemenea, atunci când o voi primi, voi expertiza copia pentru a vedea dacă nu a fost prelucrată în vederea ascunderii unui fals.

Pentru că trebuie lămurit dacă CCR a făcut prin refuzul corectării erorii materiale şi refuzul de a-mi remite copia înregistrării un simplu exerciţiu de aroganţă sau este vorba despre acoperirea unui fals la întocmirea Deciziei 392/2017, eventual pentru a acoperi argumentele care contravin obligaţiei impusă de CCR legiuitorului în privinţa pragului.

Dar dincolo de acest aspect, cred că există nişte chestiuni grave, care trebuie avute în vedere:

1. CCR, ultima apărătoare a Constituţiei, a încălcat Constituţia României. Instanţa chemată să judece conflicte de încălcare a Constituţiei a încălcat Constituţia. Şi nu vreun funcţionar oarecare. Încălcarea Constituţiei a fost comisă sub semnatura unui judecător al CCR, dl Ştefan Minea. Ce abordare are CCR faţă de Constituţie în aceste condiţii? Cum mai poate fi CCR credibilă când împarte dreptatea constituţională prin conflicte?

2. Până în ultima secundă, până la ultimul termen în faţa Curţii de Apel Bucureşti, CCR a susţinut că nu poate fi judecată de o instanţă a acestei ţări, deci că este deasupra legii, altă încălcare a Constituţiei potrivit căreia nimeni nu este deasupra legii.

Reprezentanta CCR, precizând explicit că aşa a fost instruită de preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a stupefiat judecătorii susţinând că o instanţă a acestei ţări îşi depăşeşte atribuţiile dacă analizează conduita CCR. Cu alte cuvinte, dl Dorneanu şi-a trimis reprezentanta să le spună judecătorilor că nu au dreptul să judece. Rezultă de aici că CCR, în frunte cu preşedintele îndrumător Dorneanu, se consideră deasupra oricărei legi şi asupra oricărui control chiar în deciziile sale administrative, cum este aplicarea Legii 544.

Discuţia nu a fost atât în jurul caracterului de informaţie publică a copiei solicitate, cât în jurul obligaţiei CCR de a respecta legile acestei ţări şi de a fi supusă controlului justiţiei. În acest caz, discutăm totuşi despre o conduită care a putut fi clarificată, dar ce ne facem când e vorba despre decizii care într-adevăr sunt general obligatorii şi inatacabile? Când mentalitatea Curţii este profund neconstituţională, când CCR consideră că nu se supune niciunei legi şi nici măcar Constituţiei, după cum arată clar speţa pierdută la CAB, cum să nu fie deciziile sale abuzive şi arbitrarii?

Câte ilegalităţi şi neconstituţionalităţi avem în deciziile CCR, semnalate de opinii separate, dar imposibil de corectat? Şi nu mă refer doar la cazurile foarte mediatizate, ci şi la deciziile mai puţin cunoscute în care CCR judecă în locul instanţelor toată speţa şi le trimite hotărârea gata decisă? Culmea este că această Curte Neconstituţională a României cere să devină instanţă de judecată cu acte în regulă. Adică să poată desfiinţa orice hotărâre judecătorească definitivă.

3. Precedentul creat este că CCR poate fi, totuşi, readusă, măcar parţial, în limite constituţionale şi legale. Măcar acum, după ce breşă a fost creată şi intangibilitatea CCR a fost demontată, graţie unor judecători care nu s-au lăsat intimidaţi şi au apărat independenţa puterii judecătoreşti.

Pe rolul instanţelor mai există o speţă extrem de importanţă. Aceeaşi avocată Elenina Nicuţ se bate cu CCR pentru anularea Hotărârii 1 din 2017 prin care preşedintele Dorneanu primeşte atribuţia de a decide arbitrar dacă o decizie a CCR poate sau nu să fie publicată în Monitorul Oficial şi pe site-ul CCR după cum îi convine. Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a apreciat în primă instanţă că Hotărârea 1 este de o vădită nelegalitate şi enumeră prevederile din Legea 47 şi din Regulamentul CCR pe care le încălca aceasta. Mai mult decât atât, potrivit instanţei CAB, prin Hotărârea 1/2017, CCR încalcă însăşi Constituţia, mai precis art 31 din legea fundamentală.

Avem aşadar o Curte Constituţională care s-a îmbolnăvit de propria putere, care legiferează prin uzurparea rolului Parlamentului, care încalcă legi şi chiar Constituţia, care crede că nu se supune instanţelor de judecată, care mai pe româneşte face numai ce o taie capul, indiferent de legalitate şi constituţionalitate.

Este probabil cel mai grav fenomen cu care se confruntă România din 1989 încoace. O Curte Constituţională corectă, reper, este fundamental necesară într-un stat de drept. Curtea Neconstituţională a României poate distruge o ţară."