UE avertizează în privinţa unui posibil război “fierbinte” ruso-turc legat de Siria

Federica Mogherini a declarat că există posibilitatea izbucnirii unui nou război între alţi actori decât SUA şi Rusia, respectiv între Rusia şi Turcia.
Federica Mogherini
Federica Mogherini (THIERRY CHARLIER/AFP/Getty Images)

Şefa UE pentru politică externă a avertizat în privinţa riscului unui război cauzat de ostilităţile militare dintre Turcia şi Rusia cu privire la Siria, unde puterile regionale sprijină tabere opuse în conflictul care zguduie ţara arabă.

Federica Mogherini a făcut aceste declaraţii marţi în Bruxelles în timpul unei dezbateri a Comitetului pentru Afaceri Externe al Parlamentului European.

“Întotdeauna ne referim la Siria ca la un război prin intermediari (proxy war)”, a declarat Mogherini, făcând referire la actorii regionali implicaţi în conflict. Totuşi, a mai susţinut oficialul UE, situaţia actuală din Siria riscă să se agraveze.

“Nu mă gândesc la un război rece. Nu, riscăm să avem un război fierbinte între diferiţi actori şi nu doar acel război la care ne gândim mereu. Nu neapărat Rusia şi SUA, ci ar putea fi Rusia şi Turcia”, a precizat ea.

Rusia a lansat propria campanie de atacuri aeriene în Siria în 30 septembrie 2015, la cererea guvernului din Damasc. Loviturile aeriene au facilitat mari progrese ale forţelor siriene împotriva teroriştilor – acesta fiind obiectivul declarat al campaniei moscovite – dar şi împotriva rebelilor din opoziţie.

Din contră, Turcia este unul dintre principalii susţinători ai grupurilor rebele ce luptă pentru răsturnarea de la conducere a preşedintelui Bashar al-Assad. În plus, Ankara a fost acuzată de mai multe ori de implicare în comerţ ilegal cu petrol cu grupul terorist Statul Islamic.

Acord de pace în Siria

Liga Arabă a cerut marţi tuturor părţilor implicate în conflictul din Siria să adere la condiţiile unui acord de încetare a focului anunţat luni de SUA şi Rusia.

Organismul format din 22 de membri a susţinut într-o declaraţie că secretarul general al Ligii Arabe, Nabil Elaraby, consideră că acordul va fi “un pas important către o soluţionare politică a crizei siriene”.

Luni, Washingtonul şi Moscova au declarat că a fost planificat ca acordul de încetare a focului în Siria să intre în vigoare în 27 februarie.

În ultimele câteva săptămâni, forţele guvernului sirian, susţinute de acoperirea aeriană rusească, au reuşit să câştige poziţii importante împotriva rebelilor susţinuţi din afară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe