Ucraina: Acţiunea de nesupunere a Iuliei Timoşenko ar putea degenera în proteste naţionale

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko (ALEXANDER PROKOPENKO/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
18.01.2013

Procesul contra fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko în cel de-al doilea dosar penal, proces care în urmă cu o lună a fost amânat pentru 18 ianuarie, nu va avea probabil nici astăzi loc. În decembrie, surse ale cotidianului rus Nezavisimaia Gazeta afirmau că Timoşenko va fi adusă cu forţa la proces, însă la ora actuală situaţia s-a schimbat: în data de 8 ianuarie Iulia Timoşenko a anunţat o acţiune de nesupunere civică, iar recent la acţiunea ei s-au raliat trei deputaţi din opoziţie, care au reuşit să obţină o întrevedere cu liderul lor de partid.

Deputaţii Ludmila Denisova, Tatiana Sliuz şi Alexandra Kujel au vizitat-o pe Iulia Timoşenko miercuri la spitalul din Harkov, însă la expirarea celor patru ore rezervate întrevederii au refuzat să părăsească clădirea. Paza a luat în calcul statutul deputaţilor de persoane intangibile, evitând să-i scoată cu forţa din spital. Avocatul Serghei Vlasenko a anunţat că 'deputaţii se vor afla acolo fără mâncare şi somn până când cererile Iuliei Timoşenko vor fi îndeplinite.

Aceste cereri au fost formulate în scrisoarea deschisă adresată de către Iulia Timoşenko preşedintelui Viktor Ianukovici, scrisoare dată publicităţii cu o săptămână în urmă: să se înceteze monitorizarea video permanentă asupra sa, să fie înlăturaţi de la pază sa bărbaţii, să i se ofere dreptul la legătură telefonică. Însă atenţia mass-media şi a cetăţenilor a fost atrasă nu de conţinutul scrisorii, ci de tonul adresării. 'Din acest moment nu voi veni niciodată benevol la procesul vostru, pentru că acesta nu mai este demult un proces. Aceasta este o inchiziţie fără justiţie şi fără onoare pentru cei 46 de milioane de cetăţeni ai Ucrainei', a declarat Timoşenko, subliniind că nu-i recunoaşte pe anchetatori şi procurori, care sunt aserviţi puterii.

Potrivit avocaţilor, din momentul în care a trimis scrisoarea, Timoşenko înnoptează pe holul spitalului şi refuză tratamentul. Susţinătorii Iuliei Timoşenko explică faptul că 'ultima picătură' au constituit-o suspiciunile conform cărora s-ar încerca otrăvirea fostului premier în spital. În urma suspiciunilor exprimate în acest sens de deţinută, conducerea închisorii le-a permis avocaţilor Iuliei Timoşenko să-i transmită un dozimetru, pentru verificarea permanentă a nivelului de radiaţii în încăperile în care se află aceasta.

În prezent, medici germani nu există lângă Timoşenko, în timp ce medicii ucraineni fac declaraţii foarte precaute referitor la starea de sănătate a pacientei lor. În mass-media apar declaraţii contradictorii: reprezentanţii închisorii afirmă că Timoşenko nu înnoptează pe hol, ci într-o încăpere bine utilată şi că ea se simte normal, în timp ce avocaţii afirmă că Timoşenko nu renunţă la acţiunea de nesupunere şi că starea sa de sănătate se deteriorează.

Tocmai din acest motiv deputaţi din opoziţie au solicitat să li se ofere dreptul la o întrevedere cu liderul lor. Trei femei deputat şi-au anunţat decizia de a se ralia la acţiunea Iuliei Timoşenko şi au refuzat să părăsească încăperea unde a avut loc întrevederea.

În opinia politologului Taras Berezoveţ, deputaţii care au rămas în spital urmăresc scopul unei promovări mediatice personale, însă acţiunile lor ar putea duce la îmblânzirea regimului de detenţie pentru Timoşenko. 'Şi în mod sigur procesul din 18 ianuarie nu va avea loc: nimeni nu o va aduce cu forţa nici pe Iulia Timoşenko, nici grupul de deputaţi care o sprijină. Puterea încearcă, dimpotrivă, să îmbunătăţească situaţia, să găsească un limbaj comun cu Europa', a spus Berezoveţ.

Potrivit analistului Vitali Bala, în data de 25 februarie este planificat summitul UE-Ucraina, în timpul căruia vor fi abordate evident probleme precum justiţia selectivă şi existenţa deţinuţilor politici în Ucraina. 'Deja a apărut informaţia conform căreia fostul tovarăş de luptă al Iuliei Timoşenko, ex-ministrul de externe Iuri Luţenko, este transferat la tratament la Kiev, unde va fi supus unei operaţii într-o clinică privată. În opinia mea, acest lucru demonstrează încercarea Kievului de a-i arăta Europei că este deschis cooperării', subliniază expertul.

În opinia lui Bala, referitor la Iulia Timoşenko echipa lui Ianukovici nu are o părere unitară şi din acest motiv încearcă să prelungească pauza, fără a-l elibera pe liderul opoziţiei, dar şi fără a forţa o dezbatere urgentă a cazurilor în justiţie. 'Cred că majoritatea conştientizează că arestarea Iuliei Timoşenko a fost o eroare, însă punctul de întoarcere în acest caz a fost deja depăşit', explică analistul pentru Nezavisimaia Gazeta.

De asemenea, Vitali Bala atrage atenţie că, rămânând după gratii, fostul premier continuă să fie în centrul politicii ucrainene. 'Timoşenko produce motive informaţionale, obligând puterea să se explice şi justifice. Ea dă tonul negocierilor cu Occidentul şi Rusia. Nu în ultimul rând, ea este considerată de populaţia ucraineană drept cel mai important şi mai puternic lider al opoziţiei. Pe măsura ce creşte nemulţumirea faţă de putere, imaginea Iuliei Timoşenko de luptător pentru dreptate se consolidează', este convins analistul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor