Turcia şi Qatarul semnează un acord de schimb valutar. Sancţiunile SUA continuă să muşte

Recep Erdogan
Recep Erdogan (Konstantin Salomatin/RIA Novosti/Getty Images)

Qatarul a venit în ajutorul Turciei, pe fondul crizei financiare cu care se confuntă, după ce băncile centrale ale ambelor naţiuni au semnat un acord de schimb valutar în încercarea de a furniza lichidităţi şi stabilitate financiară Ankarei.

Acordul a fost semnat vineri în Qatar de către guvernatorul Băncii Centrale a Qatarului (QCB), H.E Sheikh Abdullah bin Saoud Al Thani şi guvernatorul Băncii Centrale a Turciei, Murat Cetinkaya, potrivit Express.co.uk.

Încheierea acordului pavează drumul pentru o cooperare bilaterală mai amplă între cele două naţiuni, precum şi pentru îmbunătăţirea comerţului şi a investiţiilor.

Anunţul a fost făcut la doar câteva zile după ce emirul Qatarului a promis investiţii de 15 miliarde de dolari în Turcia, cu scopul de a impulsiona lira turcească puternic lovită de sancţiunile impuse de SUA împotriva Ankarei.

Emirul Sheikh Tamim bin Hamad Al Thani a discutat cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în Ankara, miercurea trecută, şi a declarat că Doha este alături de “fraţii săi din Turcia” după ce a anunţat investiţii semnificative în băncile şi pieţele financiare turceşti.

Tamim a comentat întâlnirea, afirmând: “Suntem alături de fraţii din Turcia, care au fost alături de problemele lumii musulmane şi alături de Qatar.”

“Astăzi, în cadrul negocierilor importante cu Excelenţa sa, preşedintele Erdogan, în Ankara, am anunţat un pachet de depozite şi proiecte de investiţii în valoare de 15 miliarde de dolari în această ţară, care are o economie productivă, puternică şi robustă”.

Lira turcească a pierdut aproape 40% din valoare în faţa dolarului de la începutul acestui an, pe fondul tensiunilor diplomatice continue dintre Turcia şi SUA.

De asemenea, piaţa acţiunilor din Turcia a pierdut 17% şi inflaţia a ajuns la 15% în această ţară.

Totuşi, lira a înregistrat o oarecare revenire miercurea trecută - de 5,2% - după anunţul făcut privind investiţiile Qatarului în Turcia.

Problemele financiare ale Turciei s-au înrăutăţit după ce, la începutul acestei luni, preşedintele american Donald Trump a decis dublarea tarifelor la importurile turceşti de oţel şi aluminiu.

“Tocmai am autorizat dublarea taxelor pentru oţel şi aluminiu, cu privire la Turcia, în condiţiile în care moneda lor, lira turcească, alunecă rapid în jos în raport cu dolarul nostru foarte puternic!”, a scris Trump la acea vreme. “Aluminiul va fi acum [taxat cu] 20% şi oţelul cu 50%. Relaţiile noastre cu Turcia nu sunt bune de această dată!”, adăuga el.

Trump a făcut acel pas ca răspuns la încarcerarea şi judecarea pastorului american Andrew Brunson pentru presupusa implicare într-o lovitură de stat eşuată organizată în 2016 împotrivă lui Erdogan. Brunson a negat acuzaţiile.

La rândul său, secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a declarat joia trecută că SUA este pregătită să implementeze sancţiuni suplimentare dacă Brunson nu va fi eliberat.

Preşedintele Trump a criticat în mod direct Turcia, acuzând guvernul acesteia că “profită” de SUA şi a precizat că Brunson este “nevinovat”.

Într-un mesaj postat pe Twitter, liderul de la Casa Albă a susţinut: “Turcia a profitat ani de zile de Statele Unite. Ei îl deţin pe minunatul nostru pastor creştin, căruia trebuie să îi cer acum să ne reprezinte ţara în calitate de mare ostatic patriotic. Nu vom plăti nimic pentru eliberarea unui bărbat nevinovat, dar vom lua măsuri împotriva Turciei!”.

Turcia a răspuns prin implementarea propriilor tarife asupra unor importuri americane.

Decretul, care a fost semnat de preşedintele Erdogan, a majorat tarifele la băuturi alcoolice cu 140%, la tutun cu 60% şi la automobilele de pasageri cu 120%.

De asemenea, tarifele au fost implementate şi asupra altor produse americane, inclusiv cosmetice, orez şi cărbune.

În plus, Erdogan a răspuns sfidător ameninţărilor lui Trump, afirmând într-un discurs susţinut în această lună în oraşul Trabzon.

“Vreau ca ei să ştie că nu ne vom preda. Vom continua să producem şi vom continua să extindem exporturile. Nu vom ceda. Dacă ne veţi ataca cu dolarii voştri, atunci vom găsi alte modalităţi pentru a face afaceri. SUA îşi sacrifică aliatul său puternic Turcia, care are o populaţie de 81 milioane, pentru un pastor care are legături cu terorismul”, a afirmat liderul turc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe