Turcia mai trimite o navă de foraj în Marea Neagră după descoperirea zăcământului uriaş

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Captură Foto)

Turcia va trimite a doua navă de foraj în Marea Neagră, a anunţat duminică ministrul Energiei, Fatih Donmez, la câteva săptămâni după ce ţara a anunţat cea mai mare descoperire de gaze naturale a sa în regiune.

”Nava noastră de foraj Kanuni, a cărei pregătire este în desfăşurare, va începe să foreze în Marea Neagră”, a anunţat ministrul pe Twitter.

Donmez a adăugat că nava Kanuni va asista nava de forare Fatih, care a descoperit un zăcământ de 320 de miliarde de metri cubi de gaze naturale la aproximativ 100 de mile nautice la nord de coasta Turciei.

Nu este clar dacă nava Kanuni va lucra la acelaşi zăcământ ca Fatih. Kanuni se află în prezent în largul coastei Antalyei, potrivit datelor firmei de specialitate Refinitiv.

În prezent, Turcia importă aproape toată cantitatea necesară de energie şi orice descoperire ar contribui la reducerea deficitului de cont curent.

Mai mult de un sfert din contractele de gaze pe termen lung ale Turciei expiră anul viitor, inclusiv importurile prin conductele grupului Gazprom din Rusia şi SOCAR din Azerbaidjan şi un acord pentru gaze naturale lichefiate convenit cu Nigeria.

Turcia desfăşoară, de asemenea, operaţiuni în estul Mării Mediterane, declanşând un conflict cu Grecia şi Cipru cu privire la drepturile de proprietate asupra potenţialelor resurse de hidrocarburi din regiune. Zăcămintele se află în zona economică exclusivă a Ciprului şi Greciei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe