Tudorel Toader, acuzat că a folosit poliţia să ţină studenţii departe. De ce se teme rectorul?

Tudorel Toader (Ministrul Justiţiei),
Tudorel Toader (Ministrul Justiţiei), (Florin Chirilă/Epoch Times)

Rectorul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei, este acuzat de către Liga Studenţilor Iaşi că ar fi organizat în secret întâlnirea Consorţiului Universitaria, desfăşurată în perioada 21 - 23 iunie la Iaşi. Cu toate că în anii trecuţi aceste reuniuni erau anunţate public şi se bucurau de transparenţă, de data asta tinerii nu au avut posibilitatea să participe la discuţii iar în organizare s-a făcut apel chiar la poliţie, se arată într-un comunicat publicat pe edupedu.ro.

Studenţii sunt de părere că această schimbare se datorează temerii lui Tudorel Toader că va fi pus în situaţii jenante de vreunul dintre tineri.

“Dacă în trecut aceste reuniuni erau anunţate în mod public şi erau transparente, de data aceasta, la cererea rectorului Tudorel Toader, Universitatea ‘Cuza’, în calitate de gazdă, nu a promovat deloc evenimentul. Live-ul de la deschidere a fost fără sunet, iar sala a fost aproape goală. Mai mult, s-a încercat limitarea listei de invitaţi şi a restricţionat accesul membrilor comunităţii academice la discuţii, în special al studenţilor. Invitaţii nu au primit un program clar, iar indicaţiile privitoare la sălile în care se desfăşurau întâlnirile au fost schimbate, de frică ca vreun student sau o altă persoană să îl pună pe Toader într-o poziţie ruşinoasă în faţa invitaţilor la Consorţiu. Studenţii care se plimbau prin universitate au fost legitimaţi de către agenţii de pază ai universităţii şi agenţi în civil”, spune Liga Studenţilor Iaşi.

Vă invităm să citiţi articolul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne