Tudor Deliu: Anul 2018 trebuie să aducă schimbarea în RM, dar nu cred că se va întâmpla

În opinia vicepreşedintelui PLDM, toate partidele proeuropene, fie parlamentare, fie extraparlamentare, ar trebui să formeze o coaliţie pentru parlamentarele din toamnă, în caz contrar eşecul e garantat.
Tudor Deliu, preşedintele fracţiunii Parlamentare PLDM
Tudor Deliu, preşedintele fracţiunii Parlamentare PLDM (facebook.com / Tudor Deliu)
Maria Maevschi
06.01.2018

Anul 2018, pe lângă faptul că este un an electoral pentru Republica Moldova, ar trebui să aducă şi schimbări în ţară, însă, preşedintele fracţiunii parlamentare liberal-democrate, Tudor Deliu, nu se arată prea optimist în acest sens, considerând că activitatea parlamentară va fi paralizată, într-un fel, de cei care se vor strădui să folosească tribuna Parlamentului ca pe una electorală.

„Eu îmi doresc foarte mult ca anul 2018 să aducă schimbarea în Republica Moldova. Mă refer, în primul rând, la întărirea principiilor statului de drept şi într-adevăr ca Republica Moldova să devină o ţară democratică în sensul deplin al cuvântului, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla, deoarece ultimele evenimente ne demonstrează că chiar şi partidele proeuropene, fie parlamentare, fie extraparlamentare, nu ştiu de ce nu au ajuns încă la un numitor comun pentru a forma o coaliţie din toate partidele pentru a încerca să câştige alegerile viitoare”, a subliniat vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat.

În opinia politicianului principalul motiv care ar împiedica formarea unei coaliţii ar fi „ambiţiile acestea ale moldoveanului nostru”, care nu conştientizează faptul că a merge în alegeri răzleţ înseamnă eşec, adică pierderea alegerilor. Acesta a mai precizat că fracţiunea sa continuă să spere că într-un final se va ajunge la un numitor comun în acest sens, „dar ultimele declaraţii ale unor lideri de partid ne fac să nu prea avem mari speranţe în aceasta”.

Deşi iniţial negocierile s-au purtat între partidele PAS, PPDA şi PLDM, până la urmă în presă a apărut doar declaraţia Partidului Acţiune şi Solidaritate şi a Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr că au hotărât să meargă într-un bloc comun în alegeri. „Mă rog, este decizia lor, noi nu putem s-o contestăm, dar nu cred că asta le va asigura succesul”, a afirmat Tudor Deliu în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor