Tsunami politic aşteaptă Israelul în 2015 - Raport



Soldaţi ai grupării libaneze Hezbollah.
Soldaţi ai grupării libaneze Hezbollah. (Internet Photo)

Ministerul israelian de Externe a avertizat că regimul de la Tel Aviv va avea de înfruntat un “tsunami politic” în 2015 în sectorul său diplomatic, în special în ceea ce priveşte mult aşteptata recunoaştere a statului palestinian, conform unui document secret publicat marţi de minister.

Documentul, având semnătura vicedirectorului general pentru coordonare din cadrul Ministerului de Externe, Gilad Cohen, avertizează că presiunea va fi tot mai mare din partea ţărilor europene care susţin cauza palestiniană.

De asemenea, documentul a citat campania continuă de boicotare a afacerilor cu Israelul ca o cauză reală de îngrijorare pentru regimul israelian, avertizând că o creştere a partidelor de extremă dreapta şi stânga în Europa va afecta relaţiile ţărilor europene cu Israelul.

Documentul a mai exprimat îngrijorare cu privire la potenţiala susţinere de către SUA a tentativei palestiniene pentru recunoaşterea statului său în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

În plus, documentul, ale cărui detalii au fost publicate în ziarul israelian Yedioth Ahronoth, mai prezice că Iranul şi cele şase puteri mondiale ar putea ajunge la un acord final asupra programului nuclear al Republicii Islamice în prima jumătate a anului 2015 – spre nemulţumirea Israelului.

Documentul mai evidenţiază dezvoltarea capacităţilor militare ale grupurilor de rezistenţă din Orientul Mijlociu, incluzând Hamas şi Hezbollah, susţinând că acestea vor prezenta ameninţări serioase pentru existenţa Israelului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe