Trezorierul american Steve Mnuchin: SUA analizează opţiunea sancţiunilor împotriva Turciei, datorate achiziţionării sistemului S-400

Steve Mnuchin, Trezorierul SUA
Steve Mnuchin, Trezorierul SUA (Chip Somodevilla / Getty Images)

Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a declarat, luni, că administraţia Trump are în vedere impunerea de sancţiuni legate de achiziţionarea de către Turcia a sistemului de rachete de apărare aeriană S-400, fabricat în Rusia. Mnuchin a punctat însă că nu a fost luată nicio decizie.

„Examinăm opţiunea, nu voi face comentarii cu privire la nicio decizie specifică, dar o examinăm”, a spus Mnuchin reporterilor din faţa Casei Albe, când a fost întrebat dacă Trezoreria are în vedere astfel de sancţiuni.

Mnuchin nu a specificat niciun obiectiv potenţial.

Ankara şi Washington au opinii divergente în legătură cu achiziţia sistemului S-400 de către Turcia, despre care Statele Unite afirmă că nu este compatibil cu apărarea NATO şi reprezintă o ameninţare pentru avioanele de luptă „stealth” produse de Lockheed Martin, respectiv modelul F-35.

În proximitatea primei livrări de componente F35 către Ankara, SUA a exclus Turcia din programul de antrenament al piloţilor turci pe noile modele F35, stârnind animozităţi din partea turcă şi generând probleme de aprovizionare cu componente pentru aparatele în curs de construire.

După 2016, când puciul împotriva preşedintelui Recep Erdogan a zguduit societatea turcă, relaţiile dintre Ankara şi Washington s-au răcit substanţial.

Motivul tensiunilor a fost refuzul SUA de a-l extrăda pe clericul Fehtullah Gulen, autoexilat în Pennsylvania, pe care Erdogan îl consideră inamicul public numărul 1 al Turciei şi principalul factor responsabil de organizarea puciului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe