Transnistria a pregătit o serie de "propuneri concrete" pentru întrevederea "5+2" de la Viena

Tatiana Chiriac
11.07.2013

Transnistria a elaborat pentru viitoarea şedinţă de la Viena, din 16-17 iulie, a "Reuniunii cu statut permanent pe probleme politice în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană" (5+2), "o serie de propuneri concrete pentru rezolvarea problemelor social-economice şi optimizarea activităţii grupurilor de experţi". Anunţul a fost făcut joi, de către ministrul afacerilor externe al autoproclamatei RMN, Nina Ştanski, la o întrevedere cu delegaţiile Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE şi comediatorilor în reglementarea transnistreană.

Potrivit unui comunicat al ministerului tiraspolean al externelor, Ştanski a spus că "în condiţiile în care refuzul contactelor bilaterale de către partea moldovenească este unul evident, întrevederea de la Tiraspol va fi o contribuţie importantă la menţinerea construcţiei de negocieri şi discuţiile asupra problemelor social-economice şi umanitar-juridice majore", precizează InfoTag.

Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Andrei Deşciţa, s-a arătat încrezător că întrevederea va ajuta la un schimb de opinii pentru ca problemele să fie discutate, dar şi "să fie obţinute rezultate concrete". "E necesar să facem "paşi mici" pentru atingerea unei perspective mari", a subliniat oficialul.

Ambasadorul cu Misiuni Speciale al MA rus, Serghei Gubarev, a afirmat că întrevederea reprezintă "un format foarte util de analiză a situaţiei din procesul de negocieri" şi s-a declarat convins că "în urma unei analize minuţioase şi aprofundate vor putea fi identificate căi corecte de dezvoltare ulterioară a procesului de negocieri".

După întrevedere, Ştanski le-a declarat jurnaliştilor că s-a discutat nu despre "cine este vinovat, dar ce este de făcut". "Noi avem chestiuni pe care am dori nu doar să le discutăm, dar şi să le rezolvăm la viitoarele negocieri de la Viena: chestiuni cu caracter social-economic, inclusiv lucrările de demontare a funicularului avariat peste Nistru. În plus, Transnistria a avansat o iniţiativă nouă referitoare la problemele de ecologie şi starea Nistrului, dar şi inundarea localităţilor din Transnistria şi Moldova ca rezultat al mâlirii râului", a precizat ea.

Ministrul şi-a exprimat speranţa că întrevederea de azi la nivelul reprezentanţilor politici din Transnistria şi Moldova "va apropia părţile de documentul care va fi pe masa negocierilor de la Viena". "Am discutat de asemenea despre cum să intensificăm întrevederile noastre, să activizăm lucrul grupurilor de experţi şi să facem ca libertatea de circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor să devină, în sfârşit, domeniul de conlucrare în care să putem vorbi despre succesul comun", a spus Ştanski.

Deşciţa s-a referit la caracterul negativ al acţiunilor unilaterale referitoare la libera circulaţie a cetăţenilor pe ambele maluri ale Nistrului. El a opinat că noile reguli migraţionale ale Moldovei constituie "un prilej bun pentru întrevederile reprezentanţilor politici şi mediatorilor, dar şi pentru discuţii la nivelul formatului "5+2". "Este important ca asemenea măsuri să fie luate după discuţii şi să nu fie o surpriză pentru oamenii ale căror drepturi vizează", a subliniat oficialul.

La întrevedere au mai participat vicedirectorul Departamentului II pentru ţările CSI al MAE al Rusiei, Valeri Treapiţân, Ambasadorul extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în R.Moldova, Serghei Pirojkov, şefa Misiunii OSCE în R.Moldova, Jennifer Brush.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor