Traian Băsescu: “Nu pot să fiu pensionar. Rămân în viaţa politică după ce predau cheile de la Cotroceni”

Traian Băsescu, preşedintele României (Epoch Times România)
Ana Petrescu
27.02.2013

Deşi preşedintele Traian Băsescu declarase iniţial că după terminarea mandatului de la Cotroceni în 2014 se va retrage din viaţa politică, şeful statului s-a răzgândit, precizând că a ajuns la concluzia că nu poate fi pensionar, notează Realitatea TV.

"Recunosc că la un moment dat am spus că, după ce îmi termin mandatul, nu mă mai interesează, vreau să fiu un om liber, nu mai vreau să aud de politică, de nimic. Cred că a fost că atunci când am spus că demisionez în cinci minute. Am avut vreo trei zile în care am stat degeaba şi nu îmi găseam locul. M-am gândit ce aş face dacă chiar nu aş mai avea nimic de făcut. Cred că o să rămân în viaţa politică, nu ştiu cum, variante am mai multe, dar o să rămân", a afirmat miercuri, Traian Băsescu de la Viena, unde se află pentru lucrările Forumului Global al Alianţei Civilizaţiilor organizat de ONU.

Şeful statului a adăugat că după ce va "preda cheile de la Cotroceni" va merge împreună cu soţia în concediu pentru o perioadă de două-trei săptămâni, dar apoi va căuta variante de a rămâne pe scena politică românească.

"Ce este sigur este că, după ce predau cheile de la Cotroceni, de la seifuri - cele cu documente, nu cu altceva - cred că îmi iau soţia şi aş merge puţin aşa, vreo 2-3 săptămâni, să ştiu că nu sună nimeni. Ştiţi că în Constituţie preşedintele nu are prevăzut concediu. Trebuie să stai cu toate sistemele de comunicaţii în alertă şi cu sistemele de securitate pe lângă tine şi cu posibilitatea să semnezi oricând un decret, o hârtie, să aprobi un document. Mi-aş dori deci trei săptămâni fără obligaţii faţă de stat şi vedem apoi ce facem, dar am ajuns oricum la concluzia că nu pot fi pensionar", a explicat Traian Băsescu.

Preşedintele României se află într-o vizită la Viena, pentru a participa la lucrările Forumului Global al Alianţei Civilizaţiilor organizat de ONU. De asemenea, şeful statutul are programate întrevederi şi cu oameni de afaceri austrieci şi români din Austria.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor