Traian Băsescu la întâlnirea cu Grupul pentru Dialog Social a atras atenţia că a fost suspendat pe un fond de teamă de justiţie

Întâlnire a societăţii civile cu Traian Băsescu la Grupul de Dialog Social (Epoch Times România)
Gina Zaragiu
18.07.2012

La întâlnirea cu Grupul pentru Dialog Social de miercuri seara, preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că miza nu mai este Traian Băsescu, ci România.

El a atras atenţia că a fost suspendat pe un fond de teamă de justiţie: "Suspendarea este tot pe un fond de teamă de justiţie. Motivul nu cred că este ideologic, ci este nevoia politicului de a controla justiţia. Încă, la nivel politic, nu s-a ajuns la acea gândire de tip occidental, care să spună 'Justiţia este intangibilă'. Aţi văzut declaraţia domnului Voiculescu - 'Nu avem toată puterea până nu controlăm şi justiţia' (...)".

"Dacă aş mai face un mandat probabil nu aş mai fi suspendat pentru justiţie. Vreau să înţelegeţi pentru mine nu mai există miza scaunului de la Cotroceni, eu nu mă mai bat pentru un scaun. Datorită modului cum au evoluat lucrurile între 3 şi 6 iulie, am o motivaţie serioasă să lupt pentru că miza este ţara. Am văzut toţi ce poate face o majoritate USL în patru zile", a notat Traian Băsescu.

Nici măcar cei din spatele actualilor lideri politici ai USL, care au o mai mare experienţă politică, nu au reuşit să înţeleagă miza supremă, şi anume stabilitatea politică, a opinat Traian Băsescu. El a mai adăugat că ei (USL - n.r) nu înţeleg să guverneze decât având toată puterea, Avocatul Poporului şi decapitarea conducerii statului.

Coabitarea cu USL

"În ce priveşte coabitarea, sunt un fel de Stan Păţitul. În 2007, după ce s-a pierdut majoritatea, am fost suspendat, acum după ce s-a pierdut majoritatea, am fost suspendat. Dacă dăm filmul înapoi, cauzele sunt asemănătoare".

"Din păcate s-a confirmat ceea ce intuiam, că generaţia tânără din PSD este mult mai rea pentru ţară decât generaţia lui Ion Iliescu. Pentru mine, obiectivul major a fost stabilitatea, de asta nu mi-am permis să mai încerc o desemnare de prim ministru independent şi încercând să-i pun în spate o majoritate care s-ar forma în spatele lui. De aceea am dat Opoziţiei mandatul de prim ministru".

În 2007, a fost condamnarea comunismului în Parlament şi la scurt timp am prezentat un bileţel în care prim-ministrul îmi cerea o intervenţie în instanţă - tot Justiţia, bat-o vina!", a adăugat preşedintele suspendat.

Dictatura din timpul guvernării Emil Boc

"Foarte mulţi aţi criticat dictatura din timpul guvernării Emil Boc. Eu nu am văzut nicio încălcare a Constituţiei în acea perioadă. Impresia unei guvernări oarecum în forţă a fost generată de două realităţi combinate. Una a fost criza economică, a doua nevoia de a moderniza statul.

S-au suprapus şi amândouă sunt întreprinderi dificile. Şi trecerea prin criză, care a însemnat austeritate, dar şi modernizarea statului este o altă acţiune care loveşte neplăcut în importante categorii sociale. Din păcate, a trebuit să le facem simultan, pentru ca statul român era şi încă este neperformant."

A fost nevoie de asumarea răspunderii pe 4 coduri pentru justiţie. ”Guvernul a trebuit să-şi asume răspunderea pe legea micii reforme, pe legea educaţiei, pe noul cod al muncii care debolşeviza relaţiile de muncă în România şi crea o concurenţă pe piaţa forţei de muncă.”

Legea Educaţiei

"Aş aduce un argument care să mă ajute să va conving că nu se putea fara asumarea răspunderii. Am încercat să trecem prin Parlament Legea Educaţiei. După două luni am constatat că era amendată atât de puternic, încât se revenea practic la legea existentă.

Imaginaţi-vă dacă pe noua lege a Pensiilor nu se asuma răspunderea, sau pe legea Salarizării. Dar testul cu Legea Educaţiei ne-a convins că nu avem nicio şansă să modernizăm statul altfel decât prin asumarea răspunderii. Iată că în baza acestor legi Justiţia şi-a mărit viteza de a judeca.

Mă uit acum la numărul de copii înscrişi la şcolile de meserii. 20 000 de copii au cerut să se înscrie la fostele şcoli industriale pe care le-a desfiinţat dl Marga, care spunea că n-au ce căuta ingineri în învăţământ. Efectele încep să apară şi nu e nevoie să modificam legile, cel puţin deocamdată. Dacă reuşim să scăpăm cu ele nemodificate, măcar s-au făcut nişte paşi spre modernizarea statului", a subliniat Traian Băsescu.

Legea Sănătăţii

El a amintit că atunci când a dorit să împingă înainte şi noua lege a Sănătăţii ”s-a rupt aţa şi a trebuit să fac pasul înapoi pentru că dacă ar fi trecut atunci prin dezbatere publică şi apoi prin asumarea răspunderii, astăzi o aveam şi puteam începe să construim şi noul sistem de sănătate”.

Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că România va avea o nouă Lege a Sănătăţii, o nouă Lege a împărţirii administrative şi o Constituţie modificată.

Trei lucruri care trebuie făcute

Traian Băsescu a subliniat că a existat o voinţă politică extraordinară pentru ca în paralel cu perioada grea de criză economică să aibă loc marea parte din procesul de reformare a statului. A mai spus că mai sunt trei lucruri care trebuie făcute: noua Lege a Sănătăţii care să atragă şi sectorul privat, noua lege a împărţirii administrative a României- ”nu mai putem sta în 42 de judeţe pentru că nu putem cheltui banii pentru dezvoltarea regională şi se fac numai proiecte mici dedicate fiecărui primar şi de aici toată ineficienţa în utilizarea banului”- şi revizuirea Constituţiei.

Revizuirea Constituţiei

Băsescu a argumentat că e importantă nu numai revizuirea numărului de parlamentari şi parlamentul unicameral ci şi multe alte zone ale Constituţiei, de exemplu, cea referitoare la preşedinte. ”Preşedintele nu are nici o protecţie dacă nu are o majoritate parlamentară. Pur şi simplu se face o execuţie sumară ca cea din 5 şi 6, parlamentul cheamă preşedintele la ora 10, îi citeşte o listă de acuzaţii pentru declaraţii, nu pentru fapte cerute de Constituţie, somează Curtea Constituţională şi la ora 17 suspendă preşedintele ales.

Traian Băsescu a explicat că această Constituţie permite ca dacă preşedintele nu are majoritate ”ori îl face sluga majorităţii ori îl demite” iar statul român este un stat fragil din punct de vedere al democraţiei din cauza politicului.

”Românii nu vor să meargă înapoi”

”Oricât de supăraţi ar fi românii pe mine, am convingerea că nu vor să meargă înapoi”, a mai spus Traian Băsescu, ”nu vor da girul acestor lovituri puternice date instituţiilor statului.” El a afirmat că a fost un politician care nu s-a construit pe partide, că abordarea sa în relaţia cu partidele s-a bazat pe un nivel rezonabil de susţinere.

Astfel este imposibil ca românii să nu înţeleagă că ”votul din 29 nu mai este un vot pentru Băsescu” şi poate arăta că poporul este mai democrat decât politicienii.

”Nu mai este un vot despre se întoarce sau nu Băsescu la Cotroceni, este un vot împotriva totalitarismului şi al restauraţiei”, a spus Traian Băsescu explicând că românii au opţiunea de a alege între o putere politică izolată (în momentul de faţă) şi opţiunea Europei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor