Traian Băsescu: Dodon ar da Moldova mâine, numai că nu se grăbeşte Putin s-o ia

Moldovenii trăiesc într-o dihotomie, cu un preşedinte ales cu o autoritate extraordinară care spune mergem spre Moscova şi un Guvern care spune mergem spre UE, a declarat Băsescu, specificând că unica soluţie este unirea cu România.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (Epoch Times România)

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a menţionat în timpul unei vizite efectuate în Republica Moldova că între fostul preşedinte moldovean, Vladimir Voronin şi actualul şef de stat, Igor Dodon este o diferenţă mare, specificând că Voronin nu şi-ar da ţara ruşilor niciodată, fapt demonstrat prin nesemnarea acordului Kozak, „pe când Dodon ar da-o mâine, numai că nu se grăbeşte Putin s-o ia”.

Mai mult decât atât, fostul preşedinte Băsescu îl consideră mai statalist pe Voronin decât pe Dodon, pe care nici socialist nu-l consideră. „Doctrina socialistă nu ar fi cea mai rea, dar după părerea mea. La Partidul Socialiştilor din Moldova este doar o schimbare de nume, pentru că PSRM îşi are originea în partidului dlui Voronin. A fost doar gruparea mai tânără, vivace”, a declarat Traian Băsescu, în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21.

Totodată, fostul şef de la Cotroceni a precizat că Partidul Socialiştilor „este un partid pro-rus şi gata”. Cât despre integrarea europeană, Băsescu a amintit că şi în România a fost extraordinar de mult entuziasm, în anii '90, însă marile probleme au apărut după ce s-a început pregătirea ţării pentru integrare, fapt ce a însemnat „schimbarea funcţionării instituţiilor, o legislaţie nouă, o economie de piaţă concurenţială, şi nu numai că s-a vorbit, dar s-a făcut”.

„Norocul mare în România a fost că n-a avut niciun partid anti-european sau anti-NATO. În România nu a existat opoziţie politică la procesele de avansare spre vest, de integrare în aceste două mari structuri care dau României perspectiva prosperităţii pentru cetăţeni şi a securităţii în faţa eventualelor riscuri.

În RM s-a găsit un partid care s-a desprins din partidul comunist, şi-a luat numele de Partidul Socialiştilor, a dat şi preşedinte ţării, dar nu este un partid care să îndrepte lucrurile către Uniunea Europeană şi NATO. Iată în ce dihotomie trăieşte populaţia RM, cu un preşedinte ales cu o autoritate extraordinară care spune mergem spre Moscova şi un Guvern care spune mergem spre UE”, a explicat politicianul român.

În acelaşi timp, Băsescu a menţionat că politicienii de la Chişinău, care vorbesc despre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, „de fapt, vând iluzii”, făcând referire la faptul că drumul spre vest al Republicii Moldova trece prin Bucureşti, întrucât nu ai cum să ocoleşti Bucureştiul, unica soluţie fiind deci unirea celor două state, dorită de 80 la sută ditre români. Mai mult decât atât, fiind membru al Consiliului European atunci când Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, Băsescu a precizat că teritoriul dintre Prut şi Nistru nu va deveni membră UE în următorii 20 de ani.

„Nu numai R. Moldova, dar şi Ucraina. Asta-i frontiera pe care se poate întinde UE, dincolo de această frontieră nu se poate trece pe timp de pace. Nimeni nu poate să facă abstracţie de deciziile politice şi de interesele de securitate ale Federaţiei Ruse. Trebuie să fim copii să ne imaginăm că Federaţia Rusă va accepta orice doar pentru că suntem noi mulţi. Lucrurile se pot face în limitate inteligenţei politice. Sunt convins că dacă ar fi un referendum mâine, sau o decizie a Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, de unificare, ea n-ar fi contestată dacă s-ar produce prin Parlament, în nici un caz prin violenţă şi ar fi în totalitate în acord cu actul final de la Helsinki din 75”, a conchis Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe