Traian Băsescu: Perspectiva intrării R. Moldova în UE este una singură, prin unirea cu România

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi-a pus drept obiectiv ca Partidul Unităţii Naţionale să aprindă flacăra unionismului în Republica Moldova, întrucât consideră că reunificarea este posibilă în Europa, exemplu fiind Germania.
Traian Basescu
Traian Basescu (Florin Chirila\Epoch Times)

Aflat într-o vizită de câteva zile la Chişinău, preşedintele de onoare al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), Traian Băsescu, fost preşedinte al României, a dat asigurări politicienilor moldoveni care au făcut speculaţii pe seama creării acestui partid, că PUN este un proiect, iar dânsul niciodată în viaţa politică nu a demarat un proiect pe care să-l abandoneze.

„Obiectivul meu este că acest partid românesc, la fel ca şi Partidul Mişcarea Populară, al cărui preşedinte sunt, să aprindă flacăra unionismului în Republica Moldova. Mi se pare că este un proiect de importanţă majoră pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Ştim toţi că astăzi trăim după o decizie luată de Hitler şi de Stalin, semnată de Ribbentrop şi Molotov. Iar eu am considerat întotdeauna că este o mare nedreptate a istoriei mai ales după ce s-a demonstrat că reunificarea este posibilă în Europa, şi exemplu viu este Germania”, a declarat Traian Băsescu în cadrul unei conferinţe de presă.

Declarându-se un politician realist şi pragmatic, fostul şef de la Cotroceni a specificat că înţelege foarte bine că obiectivul unirii nu este un obiectiv pentru mâine, totuşi obiectivul formării şi consolidării unui partid care să ducă acest mesaj şi să explice avantajele unirii României cu Republica Moldova, este absolut necesar.

„Mi-am pus la vremea mea, mari speranţe în Partidul dlui Ghimpu, partid care se declara unionist. Din păcate lucrurile nu evoluează cum trebuie din acest punct de vedere şi am considerat că este momentul să creăm un astfel de partid unionist pe teritoriul Republicii Moldova, dar un partid românesc. În concepţia mea, Partidul Unităţii Naţionale ca şi Partidul Mişcarea Populară din România sunt două partide româneşti care vor să renască sentimentul de apartenenţă la aceeaşi cultură, limbă, istorie, viitor, etc.”, a subliniat Băsescu, conform privesc.eu.

Totodată, preşedintele de onoare PUN a precizat că este unul dintre politicienii români care urmăreşte cu atenţie viaţa politică din Republica Moldova, fiind foarte interesat de cum decurg lucrurile dincolo de Prut „şi atunci când îi aud pe politicienii de la Chişinău vorbind de drumul lor spre Uniunea Europeană îmi vine, pur si simplu, să mă întreb cum pot promova atâta minciună”.

Acesta a ţinut să explice încă o dată că timp de zece ani cât a participat la toate şedinţele Consiliului European, aflându-se în „inima deciziilor”, nu i s-a întâmplat niciodată să audă pe cineva dintre liderii Uniunii Europene să accepte ideea că ar putea să existe o extindere a Uniunii Europene dincolo de actualele frontiere ale UE. Mai mult decât atât, Băsescu a mai menţionat că prioritatea UE pentru următorii 10-15 ani este integrarea balcanilor, „or perspectiva intrării Republici Moldova în UE este una singură, prin unirea cu România”.

„Obiectivul meu este să strângem toate forţele unioniste, în mod deosebit electoratul care îşi doreşte unirea, care înţelege necesitatea istorică a unirii Republicii Moldova şi România şi să devenim o forţă politică în Parlament”, a conchis fostul preşedinte român.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe