Tobiţe cu nucă - te cuceresc de la prima gustare

De la prima gustare, simţi cum nuca pralinată împreună cu bezeaua şi umplutura delicată şi fină de ciocolată se topesc în gură, stimulând papilele gustative în aşa măsură încât e nevoie de voinţă să nu devorezi restul dintr-o singură înghiţitură.
Tobiţe cu  nucă
Tobiţe cu  nucă (Maria Matyiku / Epoch Times)

Dintre prăjiturile tradiţionale de sărbători, tobiţele, numite şi saraberne sau Sarah Bernardt, fac parte din categoria dulciurilor pe care odată ce le încerci, te cuceresc iremediabil.

De la prima gustare, simţi cum nuca pralinată împreună cu bezeaua şi umplutura delicată şi fină de ciocolată şi cafea se topesc în gură, stimulând papilele gustative în aşa măsură încât e nevoie de voinţă să nu devorezi restul dintr-o singură înghiţitură.

Ca orice prăjitură care se prepară în bucăţi individuale, ia puţin mai mult timp pentru pregătire, dar merită tot efortul.

Ingrediente:

Pentru prepararea bezelelor:
6 albuşuri,
300 g zahăr pudră,

un praf de sare,
2 linguri de zeamă de lămâie,
4 linguri de nucă măcinată (opţional),

Crema:
6 gălbenuşuri,
200 g zahăr,
5 linguri de cafea concentrată,
3 linguri de cacao,
250 g de unt

100 – 150 g de nucă prăjită măcinată pentru a tăvăli tobiţele

Modul de preparare:

Cuptorul de încălzeşte la 150°C. Se foloseşte o tavă de prăjitură mare, care se tapetează cu hârtie de copt.

Pentru prepararea bezelelor, cele 6 albuşuri se bat bine folosind telul, mixerul sau robotul de bucătărie, până când spuma se întăreşte. Se adaugă pe rând 300 g de zahăr pudră şi praful de sare, bătându-se în continuare, până când spuma devine sticloasă şi tare.

Se adaugă 2 linguri de zeamă de lămâie şi opţional 4 linguri de nucă măcinată. Se ia pe rând câte o linguriţă din spumă şi se pune în tava tapetată, lăsând 2-3 cm distanţă între bezele. Se poate folosi şi un şpriţ pentru creme. După se bezele sunt şpriţate se lasă în tavă la temperatura camerei, cam 15-20 minute pentru a se usca atât cât să prindă o crustă subţire pe deasupra.

Se dau apoi la cuptor şi coc între 30- 45 minute. Pentru a nu deveni maronii la culoare, e indicat lăsaţi uşa de la cuptor puţin întredeschisă, folosind coada de la o lingură de lemn.

Tobiţele se lasă să se răcească în tavă, apoi se dezlipesc cu grijă de hârtia de copt şi se pun pe un grătar sau platou.

Crema se prepară pe aburi. Cele 6 gălbenuşuri se amestecă cu 200 g de zahăr, 5 linguri de cafea concentrată şi 3 linguri de cacao. Crema se amestecă încontinuu şi se dă deoparte în momentul în care aceasta începe să se lege, şi apar primele bule.

Crema se lasă să se răcească, apoi se amestecă cu 250 g de unt la temperatura camerei, până când crema devine pufoasă şi fină.

Bezelele se unesc între ele cu crema de ciocolată şi cafea, apoi partea cremoasă se tăvăleşte prin nucă măcinată. Vă dorim poftă bună!