Toader, contestat chiar la el acasă! Protest contra ministrului pe treptele universităţii unde acesta este rector

Numeroşi profesori şi studenţi ieşeni şi, în genere, membri ai comunităţii academice ieşene, au protestat joi pe treptele Universităţii A.I. Cuza din Iaşi.
Protest Universitatea A. I. Cuza
Protest Universitatea A. I. Cuza (Facebook)

Zeci de profesori şi de studenţi de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi au protestat, joi, faţă de ordonanţa prin care Tudorel Toader şi Guvernul au modificat practic peste noapte legile Justiţiei şi au cerut abrogarea actului normativ. Protestul a avut loc chiar pe treptele universităţii la care Tudorel Toader este rector autosupendat al acestei instituţii de învăţământ.

"Abrogaţi OUG 7!", "Vrem o justiţie independentă","Tăcerea nu slujeşte adevărului", au fost unele dintre mesajele de pe afişele ţinute de protestatari.

"Ne-am mobilizat individual, e o stare de spirit care ne adună aici, e vorba de corpul academic din Iaşi, în special profesori de la Universitatea Cuza, mulţi studenţi ni s-au alăturat. Ceea ce ne face să ne adunăm pe treptele Universităţii Cuza din Iaşi este teama ca România să alunece către un stat autoritar un stat oligarhic, dictatorial şi acestea nu sunt cuvinte goale. Este o evaluare foarte obiectivă. Mesajul este către toată clasa politică românească să nu pună în pericol viitorul României", a declarat unul dintre participanţi.

Reamintim că adoptarea OUG 7 i-a scos iniţial în stradă pe magistraţi, aceştia protestând în repetate rânduri în faţa instanţelor. Ulterior, în România au avut loc numeroase manifestări de solidaritate cu magistraţii, în stradă ieşind şi actorii precum şi profesorii de la mai multe facultăţi şi studenţii acestora.

Cât despre Iaşi, recent, aproape 80 de personalităţi din comunitatea academică ieşeană - istorici, medici, matematicieni, scriitori, filologi, chimişti şi ingineri - au lansat un apel adresat cetăţenilor prin care îi invită să se implice în apărarea statului de drept, a democraţiei şi a valorilor europene.

În apelul formulat de Alexandru Călinescu - istoric literar şi publicist, Flavius Solomon - istoric, Eugen Varvaruca - matematician, Gelu Bourceanu - chimist, Florea Ioncioaia - istoric şi jurnalist, Răzvan Socolov - medic, Cezar Catrinescu - chimist, Dorin Dobrincu - istoric, Codrin Liviu Cuţitaru - filolog, membrii comunităţii academice din Iaşi afirmă că, de doi ani, în România are loc un asalt continuu asupra statului de drept.

De altfel, astăzi, Alexandru Călinescu a participat la protestul de pe treptele Universităţii A. I Cuza.

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne