Teodorovici găseşte vinovatul după ce l-a făcut pe Cîţu 'prost' şi 'urât': Opoziţia a început

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici (Florin Chirilă/Epoch Times)

Criticat puternic în spaţiul public pentru modul în care s-a comportat în comisiile reunite de buget-finanţe unde, reamintim, a adresat insulte şi ironii reprezentanţilor PNL şi USR, Ministrul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici s-a "disculpat", la Antena 3, încercând să acrediteze ideea că reprezentanţii Opoziţiei sunt de vină, căci ei au început.

„S-a folosit discutarea bugetului în Parlament pentru a se face fel de fel de declaraţii din partea opoziţiei în special (...). Nu eu am fost cel care a început un astfel de dialog, numai că nu se aud toate acuzele total nejustificate. E vorba de nişte acuze aduse unui Guvern, unei ţări. Sunt acuzaţii de genul „aţi furat banii”, nu doar minciuni, sunt acuze foarte grave”, a spus ministrul Finanţelor.

„Puteam să folosesc alte ghilimele în exprimarea mea, ca să poată înţelege ceea ce am vrut să spun.

Sunt un om care îşi asumă ceea ce spune şi nu vreau să mă ascund după funcţie. Sunt responsabil de funcţia pe care o ocup şi nu încalc principiile”, a adăugat Teodorovici.

Declaraţiile ministrului de Finanţe vin în condiţiile în care acesta a fost surprins ieri de camerele TV la dezbaterile pe buget din comisiile de specialitate ale Parlamentului în timp ce îi spunea lui Florin Cîţu (PNL) că este şi prost şi urât. Acelaşi Teodorovici a lansat ironii groase şi la adresa deputatei Cosette Chichirău (USR).

„Eşti frumos! Chiparosule! După ce că eşti urât, mai eşti şi prost. Ai auzit? Cîţule, după ce că eşti urât, eşti şi prost!”, i s-a adresat Eugen Teodorovici senatorului PNL Florin Cîţu.