Teodorovici către fermieri: Ştiu ce înseamnă munca de jos, am cultivat flori, am prăşit. Nu trebuie să aplaudaţi

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici (Epoch Times Romania)

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, la Forumul agricultorilor, că deşi pare uneori „scorţos”, ştie ce înseamnă „munca aceea de jos” pentru că la viaţa lui a cultivat flori şi a prăşit.

„Vreau să vă spun o idee pe care am gândit-o cu domnul ministru Daea zilele trecute, care vine la minister, noaptea, ziua şi discutăm problemele pe care le aveţi dumneavoastră. Chiar dacă sunt îmbrăcat la costum, chiar dacă par eu uneori mai scorţos, să ştiţi că îmi place foarte mult tot ceea ce înseamnă pământ românesc, pământul într-un singur cuvânt. Am cultivat şi flori, am prăşit, ştiu ce înseamnă şi munca aceea de jos. Îi spuneam domnului ministru şi cred că dacă la prăşit ne întrecem nu ies ultimul din sală cu siguranţă într-un clasament. Dar vreau să vă spun că eu, ca ministru de Finanţe, ori de câte ori a venit ministrul Daea cu o problemă pe zona de agricultură, de zootehnie, cu mare drag am spus "da" şi poate am mai adus şi un plus”, a transmis Teodorovici, citat de Agerpres.

La aplauzele fermierilor şi confirmarea ministrului Daea, ministrul de Finanţe a încercat o replică într-o notă de modestie spunând:

„Este obligaţia noastră a celor care suntem oameni politici. Nu trebuie să aplaudaţi, oamenii politici nu se aplaudă niciodată, este obligaţia lor să facă ceea ce trebuie să facă şi ei trebuie scoşi la tablă pentru ceea ce promit şi mai ales pentru ceea ce nu fac.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne