Televiziunea transnistreană: Niciun om ucis în 20 de ani de la crearea misiunii de pacificatori ruşi

Epoch Times România
17.04.2012

Televiziunea regimului de la Tiraspol susţine că misiunea de pacificatori desfăşurată de Rusia în Transnistria este cunoscută ca fiind una de succes, în condiţiile în care, în ultimele două decenii, nu a fost tras niciun foc de armă şi nu a fost ucis niciun om.

„Misiunea de pacificatori de pe Nistru este demult recunoscută ca fiind una de succes. Timp de 20 de ani, aici nu au fost trase focuri de arme şi nu a fost omorât niciun om", se spune în reportajul televiziunii naţionale din regiunea transnistreană TV PMR, realizat cu prilejul vizitei emisarului special al preşedintelui rus pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, la postul de pacificatori nr.10 din oraşul Bender.

Potrivit sursei, Rogozin s-a interesat de situaţia de la posturile de pacificatori. „Incidente, să înţeleg, au fost? Spuneţi-mi în detalii, ce s-a întâmplat la începutul anului?”, l-a întrebat Rogozin pe Anatolii Zverev, comandantul militar al contingentului rus de pacificatori.

„Incidente au fost. La 1 ianuarie curent, un cetăţean al Republicii Moldova, care sărbătorise prea puţin sau prea mult, a vrut să treacă prin postul de pacificatori nr. 9, deşi bariera era coborâtă. A fost oprit, după ce în direcţia automobilului a fost deschis focul. Comisia Unificată de Control a conchis că pacificatorul care a tras nu a încălcat legea”, i-a răspuns Zverev.

Rogozin a discutat şi cu unul din pacificatorii ruşi, urându-i cât mai puţine incidente la locul de muncă. Dmitri Rogozin se află marţi în Transnistria.

La 1 ianuarie 2012, un pacificator rus a împuşcat mortal un tânăr de 18 ani, cetăţean al R. Moldova. Militarul spune că băiatul, Vadim Pisari, a fost somat să oprească maşina în zona de securitate pe podul de la Vadul lui Vodă, însă acesta a ignorat solicitările în repetate rânduri.

Pacificatorul a deschis focul în direcţia maşinii, iar unul dintre gloanţe l-a rănit mortal pe băiat.

Incidentul este cercetat de organele de drept din Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor