Taximetriştii de la gări şi aeroporturi, supravegheaţi de patrule mixte

(photos.com)
Cristina Boiangiu
31.08.2012

Taximetriştii care îşi desfăşoară activitatea la aeroporturi şi gări vor fi supravegheaţi de echipe mixte, formate din poliţişti şi jandarmi. Măsura a fost luată după ce o japoneză a fost omorâtă de un tânăr care a acostat-o la Aeroportul Otopeni, a dus-o la un taxi şi apoi a omorât-o într-o pădure.

Echipe mixte au început deja să patruleze pe Aeroportul "Henri Coandă", urmând ca această măsură să fie extinsă la toate aeroporturile civile din ţară şi în gările cu flux mare de pasageri, inclusiv în Gara de Nord din Bucureşti.

Doru Dumitrescu, subsecretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), a anunţat că patrulele vor lucra în trei schimburi şi vor avea în vedere, în principal, taximetriştii fără autorizaţie şi cărăuşii care agasează călătorii.

Măsurile excepţionale au fost luate la două săptămâni după uciderea japonezei, în zona Aeroportului Otopeni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor