Sute de bieloruşi protestează în Minsk împotriva integrării cu Rusia

Demonstraţii la Minsk împotriva integrării cu Rusia
Demonstraţii la Minsk împotriva integrării cu Rusia (SERGEI GAPON / AFP via Getty Images)

Câteva sute de oameni s-au adunat sâmbătă în capitala Bielorusiei, Minsk, pentru a protesta împotriva a ceea ce opoziţia consideră că este o pierdere a independenţei faţă de Rusia.

Protestatarii au fluturat steaguri şi au scandat „Nu ocupaţiei”, în timp ce preşedintele bielorus, Alexander Lukaşenko, s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin la Soci pentru a discuta o foaie de parcurs pentru integrarea celor două ţări.

Lipsa detaliilor privitoare la viitorul "pact de integrare" dintre Rusia şi Bielorusia a alimentat temerile că Moscova îşi propune să obţină influenţă suplimentară la Minsk pentru a absorbi fostul stat al U.R.S.S.

Protestatarii au format un lanţ uman pe strada principală din Minsk, Bulevardul Independenţei.

Convorbirile lui Lukaşenko cu Putin au făcut „progrese”, inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea diferenţelor privind aprovizionarea cu petrol şi gaze a Bielorusiei din Rusia, a declarat ministrul rus al Economiei.

„Poziţiile s-au apropiat semnificativ”, a spus ministrul rus al Economiei, Maxim Oreşkin, fără a oferi detalii. Cei doi preşedinţi s-ar întâlni din nou la Sankt Petersburg pe 20 decembrie.

Cu toate acestea, cei doi lideri au părăsit negocierile fără a semna vreun acord pentru revigorarea aşa-numitei uniuni statale şi a progresa cu integrarea între cele două ţări.

Rusia a ajutat la promovarea lui Lukaşenko în ultimii 25 de ani cu împrumuturi şi subvenţii pentru energie. Dar a început să reducă acest ajutor anul trecut, ceea e l-a determinat pe Lukaşenko să acuze Rusia că a încercat să-şi împingă ţara mult mai mică într-o uniune, de care Vladimir Putin ar avea nevoie pentru a utiliza un subterfugiu legal care să-i permită să rămână la putere încă un mandat.

Guvernul belarus a declarat că va pierde sute de milioane de dolari pe an din modificările aduse politicii fiscale şi doreşte despăgubiri. Rusia spuusţine că subvenţiile pe care le plăteşte Belarusului au costat miliarde de dolari.

Mandatul actual al lui Putin se încheie în 2024, când Constituţia îi cere să părăsească Kremlinul. Unii critici au speculat că ar putea încerca să ocolească limita constituţională pentru a rămâne la putere încă două mandate consecutive devenind şeful unui stat unificat ruso-bielorus.

Kremlinul neagă acest lucru, iar Putin a afirmat că nu există planuri pentru a uni Rusia cu Belarus.

Lukaşenko, care nu a făcut declaraţii presei după discuţii, a ameninţat luna trecută că nu va semna un acord de integrare cu Rusia dacă nu reuşeşte să rezolve „problemele cu petroul şi gazle”.

Liderul bielorus, care se află la putere din 1994, a respins temerile opoziţiei că un posibil pact de integrare cu Rusia ar putea însemna pierderea independenţei în faţa Moscovei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe