Surse: Costisitorul Parc Municipal Vest din Ploieşti, în vizorul DNA

Municipalitatea a cheltuit aproximativ 16 milioane de euro pentru un parc fără copaci, cu insuficiente locuri de joacă şi lăsat ulterior în paragină. Banii ar putea fi pierduţi.
Parcul municipal Ploieşti Vest
Parcul municipal Ploieşti Vest (Observatorul Prahovean)

Procurii DNA Ploieşti au descins, joi, la sediul Primăriei Ploieşti de unde solicită documente legate de Parcul Municipal Vest, au relatat surse din primărie pentru Agerpres.

Parcul Municipal Vest a fost realizat cu fonduri de la Uniunea Europeană şi a costat circa 16 milioane de euro. Ulterior inaugurării, cetăţenii au semnalat, în repetate rânduri, că parcul - practic un câmp uşor amenajat - a fost lăsat în paragină de către municipalitate.

În luna august a.c., noul primar al municipiului, Adrian Dobre, anunţă că reprezentanţii ADR Sud Muntenia, aflaţi într-un control la Ploieşti, au atras atenţia că Parcul ar putea fi inclus în categoria proiectelor nefuncţionale, în condiţiile în care există o problemă legată de lipsa personalului care ar trebui să îngrijească acest parc.

Parcul nu este un caz singular, în aceeaşi situaţie regăsindu-se alte două proiecte, respectiv reabilitarea şi extinderea hipodromului Ploieşti şi cel privind reabilitarea liniei de tramvai aferente traseului 102, ceea ce înseamnă că primăria ar putea pierde zeci de milioane de euro.

Parcul Municipal Vest

Parcul ploieştean se întinde pe o suprafaţă de peste 50 de hectare şi a fost realizat cu bani europeni. Pe lângă faptul că a fost inaugurat cu mare întârziere, la aproape cinci ani de la momentul semnării contractului de finanţare, parcul a stârnit numeroase critici din partea cetăţenilor oraşului.

Aceştia au acuzat că accesul la parc se poate face doar cu maşina sau taxiul, că nu are copaci, astfel încât în perioada de vară locuitorii pot face insolaţie lejer, că locurile de joacă sunt insuficiente etc.

Mai mult, potrivit obsevatorulph.ro, lucrările de la Parcul Ploieşti Vest au fost de peste trei ori mai mari faţă de costurile totale alocate pentru modernizarea terenurilor de sport de la mai multe şcoli din Ploieşti, montarea tâmplăriei la Colegiul Caragiale, reabilitarea a trei blocuri şi transformarea căminului de bătrâni, pentru toate aceste lucrări suma necesară fiind sub 20 de milioane de lei.

Deşi a costat foarte scump, parcul a fost lăsat ulterior în paragină de către municipalitate, au acuzat cetăţenii.