Subvenţiile agricole europene sunt echivalentul modern al ajutorului feudal (editorialist Guardian)

Subvenţiile agricole europene sunt echivalentul modern al ajutorului feudal. În timp ce Europa suferă sub austeritate, este momentul să fie cerută o reformă a acestui sistem, este de părere scriitorul şi editorialistul George Monbiot, cunoscut pentru activismul său politic şi în domeniul mediului ambiant, autorul articolului publicat în cotidianul britanic The Guardian.

Există o simetrie clară în numerele care au ajutat la eşecul ultimului summit european. Bugetul propus a fost cu 50 de miliarde de euro mai mare decât ar putea accepta guvernul britanic. Aceasta este suma de bani pe care agricultorii europeni o primesc în fiecare an. Disputatul rabat primit de Marea Britanie este în valoare de 3,6 miliarde de euro pe an: o fracţiune mai puţin decât contribuţia Marii Britanii la subvenţiile agricole europene.

''Ghemuită în centrul summitului de săptămâna trecută, otrăvind toate negocierile, a fost uriaşa şi trepidanta grămadă de grăsime de porc numită politica agricolă comună'', notează Monbiot. Discuţiile s-au prăbuşit parţial din cauza preşedintelui Consiliului European, presat de François Hollande, care a propus umflarea acesteia cu încă 8 miliarde de euro pe şase ani.

Este o sursă de mirare perpetuă că oamenii din Europa tolerează acest jaf, consideră Monbiot. Subvenţiile agricole sunt echivalentul de secol XXI al ajutoarelor feudale (taxele medievale pe care vasalii erau obligaţi să le plătească lorzilor pentru privilegiul oferit). Schema de plată unică, care reprezintă cea mai mare parte a banilor, este un premiu pentru faptul că deţii teren. Cu cât deţii mai mult, cu atât primeşti mai mult.

Printr-o coincidenţă uimitoare, cele mai mari proprietari se întâmplă să fie deţinute de cei mai bogaţi oameni din Europa. Fiecare contribuabil din UE, inclusiv cei mai săraci, îi subvenţionează pe lorzii terenurilor: şi nu o dată, aşa cum am făcut în timpul salvării băncilor, ci perpetuu, relevă analistul. Fiecare gospodărie din Marea Britanie plăteşte o medie de 245 de lire pe an pentru a le păstra milionarilor stilul cu care sunt obişnuiţi. Nicio formă mai regresivă de impozitare nu a fost concepută pe acest continent de la răsturnarea vechilor autocraţii. ''Nu contează că agricultorii francezi aruncă bălegarul pe stradă: ar trebui să aruncăm noi cu bălegar pe agricultorii francezi'', afirmă critic autorul articolului.

În Marea Britanie, în ultimele decenii se constată un declin catastrofal în ceea ce priveşte fauna şi flora sălbatice de pe teritoriile fermelor, ca urmare a păşunatului, drenajelor, reziduurilor de la ovine care otrăvesc apele şi a reducerii habitatelor.

Sistemul subvenţiilor agricole nu încurajează doar această distrugere, ci şi o cere. O regulă europeană insistă asupra faptului că, pentru ca agricultorii să-şi primească plata principală, ei trebuie să împiedice 'apariţia vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole'. Cu alte cuvinte, ei trebuie să oprească creşterea arborilor şi arbuştilor pe terenurile lor. Ei nu trebuie să crească culturi sau animale pe terenuri pentru a-şi obţine banii, ci trebuie să păstreze terenul cosit. Peste tot în Europa habitatele sălbatice importante sunt distruse - de multe ori pe un teren agricol lipsit de valoare - pur şi simplu pentru a extinde zona eligibilă pentru subvenţii.

Comisia Europeană susţine că subvenţiile sunt necesare pentru a ajuta agricultorii 'să contribuie la creşterea cererii mondiale de alimente, aşteptată... să crească cu 70% până în 2050'. Dar, dacă cererea de alimente la nivel mondial este aşteptată să crească cu 70%, de ce avem nevoie de subvenţii?, se întreabă Monbiot. Nu cu mult timp în urmă, plăţile agricole au fost justificate pe motiv că cererea mondială era scăzută. În prezent, ele sunt justificate pe motiv că cererea mondială este ridicată. Politica este pe primul loc, justificările vin mai târziu.

Europa este în criză. Şi este în criză, deoarece banii s-au terminat. Servicii publice de bază sunt reduse (de multe ori nedrept şi inutil), dar, în acelaşi timp, 50 miliarde de euro se plătesc anual proprietarilor de terenuri. Această cheltuială este atât de mare şi atât de brutal lipsită de orice temei, încât e greu de înţeles de ce nu obsedează activiştii din tot spectrul politic. Rareori a fost dat atât de mult de către atât de mulţi la atât de puţini, conchide analistul.