SUA şi Marea Britanie doresc un acord comercial post-Brexit rapid

John Bolton, consilierul Casei Albe pentru securitate naţională
John Bolton, consilierul Casei Albe pentru securitate naţională (Getty Images)

Statele Unite şi Marea Britanie intenţionează să încheie un acord comercial rapid după ce Londra va ieşi din Uniunea Europeană, potrivit Deutsche Welle.

“Cred că sesizăm importanţa şi urgenţa aplicării în practică cât mai curând posibil a lucrurilor asupra cărora putem conveni”, a declarat luni John Bolton, consilier pentru securitate naţională la Casa Albă. “Am fi dorit să avansăm în această direcţie cu guvernul precedent”, a adăugat el, în cadrul unei critici uşor voalate la adresa fostului premier Theresa May.

Bolton a făcut comentariile în timpul vizitei sale la Londra, unde avea programată o întâlnire cu succesorul lui May, Boris Johnson.

Pe agenda discuţiilor de nivel înalte s-a aflat şi problema Iranului, iar cei doi oficiali au discutat escaladarea tensiunilor din Golful Persic. Ei au analizat şi alte temeri privind securitatea, inclusiv decizia Marii Britanii de a folosi compania chineză Huawei – pe care SUA o acuză că facilitează spionajul pentru regimul comunist chinez – la construirea reţelei 5G.

Cu toate acestea, Bolton a susţinut că aceste probleme sunt mai puţin urgente decât un acord comercial post-Brexit între ţările lor.

Consilierul american a mai afirmat că a primit asigurări din partea cabinetului lui Johnson este “îngrijorată de faptul că nu va avea loc niciun compromis în ceea ce priveşte securitatea telecomunicaţiilor în spaţiul 5G”.

Anterior se raportase că SUA va exclude un acord de comerţ liber cu Marea Britanie după Brexit, dacă Londra nu renunţă la proiectul de aplicare a unei taxe pentru companiile gigant hi-tech.

Bolton a declarat că “avem un angajament puternic pentru consolidarea relaţiei speciale dintre SUA şi Marea Britanie şi conlucrăm pentru a aborda problemele legate de securitatea globală”.

Marea Britanie urmează sa iasă din Uniunea Europeană la 31 octombrie – dacă nu va fi prelungit şi acest termen limită –, iar noul premier britanic Johnson a oferit asigurări tuturor celor îngrijoraţi că Brexitul va avea loc cu sau fără un acord de retragere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe