SUA şi Iranul încheie a treia rundă de negocieri nucleare şi o programează pe a patra

Experţi din Statele Unite şi Iran au purtat primele discuţii tehnice despre viitorul programului nuclear iranian.

Discuţiile din capitala Omanului, Muscat, au fost precedate de două întâlniri la nivel înalt între trimisul prezidenţial american Steve Witkoff şi ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi, care au avut loc în săptămânile trecute.

Ministrul de Externe al Omanului, Badr al-Busaidi, care a mediat cele două runde anterioare de negocieri de la Muscat şi Roma, a declarat că Iranul şi Statele Unite „au identificat o aspiraţie comună de a ajunge la un acord bazat pe respect reciproc şi angajamente durabile”.

„Au fost abordate principiile fundamentale, obiectivele şi preocupările tehnice”, a scris al-Busaidi pe reţelele de socializare, adăugând că o altă rundă de negocieri la nivel înalt este programată provizoriu pentru 3 mai.

Spre deosebire de negocierile anterioare, în care Witkoff şi Araghchi au negociat indirect şi au urmărit să contureze liniile generale ale poziţiilor lor, negocierile din 26 aprilie au inclus şi un element tehnic care viza realităţile legate de limitarea programului nuclear al Iranului.

Pe lângă Witkoff şi Araghchi, vice-ministrul iranian de Externe Majid Takht-e Ravanchi a reprezentat echipa de experţi a Teheranului, iar directorul de politică al Departamentului de Stat, Michael Anton, a reprezentat partea americană.

Araghchi a declarat într-un interviu acordat televiziunii de stat iraniene că părţile au făcut schimb de puncte de vedere scrise pe parcursul zilei şi a descris discuţiile ca fiind „foarte serioase şi axate pe muncă”.

„De data aceasta, negocierile au fost mult mai serioase decât în trecut şi am intrat treptat în discuţii mai aprofundate şi mai detaliate. Există încă diferenţe atât pe probleme majore, cât şi pe detalii", a spus el.

Preşedintele Donald Trump a făcut din împiedicarea achiziţionării de arme nucleare de către Teheran o prioritate a platformei sale de politică externă, iar administraţia sa şi-a exprimat disponibilitatea de a permite Teheranului să îşi menţină instalaţiile nucleare, cu condiţia să înceteze îmbogăţirea uraniului şi să nu încerce să obţină arme nucleare.

Iranul a susţinut anterior că programul său nuclear are scopuri exclusiv paşnice, dar în ultimii ani a început să sugereze că ar putea obţine arme nucleare, fără a fi decis încă să facă acest lucru.

Puterea din Orientul Mijlociu şi-a intensificat îmbogăţirea uraniului până la un nivel apropiat de cel necesar pentru fabricarea armelor nucleare din 2018, când Trump a denunţat unilateral un acord nuclear bilateral care impunea limite asupra acestor activităţi. La acea vreme, Trump a criticat acordul ca fiind „una dintre cele mai proaste şi mai unilaterale tranzacţii pe care Statele Unite le-au încheiat vreodată” şi a afirmat că „acesta oferea regimului iranian prea mult în schimbul a prea puţin”.

Şefii serviciilor de informaţii americane au afirmat de ani de zile că Iranul ar avea nevoie de câteva săptămâni pentru a produce o armă nucleară, dacă ar decide acest lucru.

Un raport al agenţiei de supraveghere nucleară a Organizaţiei Naţiunilor Unite, publicat la începutul anului 2025, a sugerat că Iranul şi-a accelerat producţia de uraniu îmbogăţit într-atât încât ar putea produce probabil aproximativ o jumătate de duzină de focoase nucleare, dacă ar alege să facă acest lucru.

Trump a sugerat că negocierile în curs cu Teheranul reprezintă o ultimă încercare de a preveni un conflict total între cele două ţări, afirmând că va bombarda Iranul dacă acesta nu îşi va reduce programul nuclear.

„Dacă nu vor ajunge la un acord, vor urma bombardamente, şi vor fi bombardamente cum nu au mai văzut niciodată”, a scris Trump într-o postare pe reţelele sociale din 30 martie.

Nu este clar cât vor dura negocierile, al căror punct central va fi probabil reactorul de cercetare din Teheran.

Autorităţile iraniene au început să îmbogăţească uraniu în 2010 pentru a furniza combustibil reactorul de cercetare din Teheran, care a fost dat Iranului de Statele Unite în anii 1960 pentru a desfăşura cercetări.

Reactorul trebuia să funcţioneze doar 25 de ani, dar Teheranul a transformat instalaţia pentru a funcţiona cu uraniu slab îmbogăţit, cu ajutorul partenerilor internaţionali. Când accesul Iranului la uraniu slab îmbogăţit s-a epuizat la sfârşitul anilor 2000, Teheranul a luat decizia de a produce propriul uraniu puternic îmbogăţit pentru combustibil şi nu a mai privit înapoi.

Iranul a fost odată unul dintre principalii aliaţi ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Monarhia iraniană a achiziţionat arme fabricate în Statele Unite şi era considerată de liderii americani o forţă autoritară, dar modernizatoare, care constituia un bastion împotriva răspândirii comunismului.

Această relaţie a luat sfârşit în 1979, când monarhul iranian a fugit şi forţele islamiste au preluat puterea. De atunci, Republica Islamică Iran s-a opus modernismului secular asociat Statelor Unite şi a cerut distrugerea Israelului şi a Statelor Unite.

Tensiunile dintre Washington şi Teheran au atins un punct critic în ultimii ani, în parte din cauza sprijinului financiar şi militar acordat de Iran grupurilor teroriste, printre care Hamas în Fâşia Gaza, Hezbollah în Liban şi Houthi în Yemen.