Stanomir, despre "falsul dezgheţ post-stalinist" pe care îl traversează PSD şi "reinventarea" Vioricăi Dăncilă

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir (Mihut Savu (Epoch Times Romania)

Politologul Ioan Stanomir vorbeşte, într-un editorial publicat pe contributors.ro , despre „falsul dezgheţ pesedist”, în care premierul Viorica Dăncilă depune un „efort hruşciovist” de a juca „rolul unui politician ce profesează umanismul, colegialitatea şi deschiderea”.

Potrivit analistului, „pesediştii de azi ştiu, instinctiv, că autentica despărţire de trecut ar însemna propria lor ieşire din viaţa politică”, căci, „asemeni lui Stalin ori Nicolae Ceauşescu, Liviu Dragnea nu a fost un accident monstruos, ci culminaţia unui proces istoric, imaginea teribilă cu chip de Gorgonă a vocaţiei autocratice în forma sa cea mai vulgară şi agresivă”.

Politologul este de părere că această „reinventare a Vioricăi Dăncilă" pare să nu ţină cont de existenţa unei "memorii colective”, căci o „simplă evocare a clipelor în care Viorica Dăncilă a dezonorat statul român, prin combinaţia de impostură şi de servilism, ar fi suficientă spre a indica autentica anvergură a personajului ce gestionează dezgheţul pesedist”.

Redăm analiza lui Stanomir, intitulată „Falsul dezgheţ pesedist”:

În PSD, ni se spune de către Viorica Dăncilă, vremea deciziilor unilaterale şi netransparente a trecut. În PSD, ni se spune de către Viorica Dăncilă, epoca dogmatismului este depăşită, înlocuită fiind de o nouă deschidere umanistă. În PSD, ni se spune de către Viorica Dăncilă, un nou spirit al dezbaterii robuste de idei este pe cale să triumfe, readucând partidul pe drumul întâlnirii cu oamenii de bună-credinţă ai acestei ţări. În PSD, ni se spune de Viorica Dăncilă, dimensiunea europeană a redevenit elementul central al identităţii politice social-democrate.

În acest înşelător dezgheţ post-stalinist pe care îl traversează PSD, continuităţile instituţionale şi de mentalitate ţin de logica însăşi de funcţionare a unei structuri constituite istoric ca instrument de spoliere al statului. Asemeni predecesorilor lor din anii de după moartea lui Stalin, pesediştii de azi ştiu, instinctiv, că autentica despărţire de trecut ar însemna propria lor ieşire din viaţa politică. Căci, asemeni lui Stalin ori Nicolae Ceauşescu, Liviu Dragnea nu a fost un accident monstruos, ci culminaţia unui proces istoric, imaginea teribilă cu chip de Gorgonă a vocaţiei autocratice în forma sa cea mai vulgară şi agresivă.

De aici, efortul hruşciovist al Vioricăi Dăncilă de a juca rolul unui politician ce profesează umanismul, colegialitatea şi deschiderea. Ca de atâtea ori în istoria noastră recentă, slugărnicia posedă un rafinament demagogic aparte. Reinventarea Vioricăi Dăncilă poate avea succes doar în măsura în care societatea noastră este lipsită de orice reper al memoriei colective. Simpla evocare a clipelor în care Viorica Dăncilă a dezonorat statul român, prin combinaţia de impostură şi de servilism, ar fi suficientă spre a indica autentica anvergură a personajului ce gestionează dezgheţul pesedist.

În fapt, spectacolul de vulgaritate şi de demagogie al luptelor interne ce macină PSD acum nu face decât să releve, de o manieră dramatică, amploarea catastrofei pe care acest partid a provocat-o în România. Fără partid nu am fi fost nimic, partidului îi datorăm totul: remarca lui Niculae Bădălău este, în pofida sincerităţii ei grobiene, cât se poate de judicioasă. Pentru toţi cei care populează eşaloanele de conducere ale PSD, carnetul de partid şi docilitatea lacomă au fost singurele calităţi ce au contat. Slugărnicia, impostura, demagogia, voracitatea au fost răsplătite de fesenism cu demnităţi şi impunitate. Cei care acuză, astăzi, regimul Dragnea sunt parte a sa, parte a metastazei care a cuprins Romanitatea. Cariera Gabrielei Firea nu ar fi fost de imaginat în absenţa acestui sprijin. Pentru domnia sa, PSD a fost un vehicul de ascensiune. Pentru bucureşteni, alegerea sa ca primar general a fost o calamitate.

Lamentabilul dezgheţ pesedist nu afectează, în nici un fel, pilonii de control ai regimului Dragnea. Carmen Dan, autoarea morală şi politică a represiunii din 10 august, este neatinsă de valul destalinizării. Uneltele din jandarmerie sunt trimise în cimitire spre a trezi demonii urii, ca parte a diversiunilor sordide. Cât despre ministrul de externe Meleşcanu, inamovibilitatea sa este forma în care noul regim pesedist îşi reafirmă intenţia de a duce mai departe politica tăgăduirii dreptului de vot al românilor din străinătate. Sistemul care are ca menire intimidarea magistraţilor, “Secţia specială”, este intact şi atacă pe procurorul care a gestionat dosarul Mazăre. Edificiul imaginat de Liviu Dragnea este conservat, dincolo de rotaţia cadrelor.

Dezgheţul pesedist maschează inabil ambiţia de dominaţie şi de spoliere a complicilor lui Liviu Dragnea. PSD nu se poate destaliniza sau reforma. Partid-stat, el poate funcţiona doar în mediul fetid al tranzacţiilor imunde. Refondarea statului i-ar fi fatală. Ca şi în epoca Dragnea, politica PSD nu poate fi decât una: aceea a apărării privilegiilor în societatea socialistă multilateral subdezvoltată”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne