SSPR: Până în prezent s-au acordat revoluţionarilor doar 15% din drepturile prevăzute de Legea 341/2004
Revoluţionarilor li s-au acordat până în prezent doar 15% din drepturile prevăzute de Legea 341/2004, a reieşit din prima etapă de întâlniri oficiale organizate începând cu luna mai şi finalizate vineri, 15 iulie, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (SSPR) cu participarea asociaţiilor de revoluţionari, administraţiilor publice centrale şi locale, precum şi a serviciilor publice descentralizate.
Potrivit unui comunicat transmis vineri, de secretarul de stat al SSPR, George Costin, acordarea practică în majoritatea cazurilor a doar 15% din drepturile respective s-a întâmplat deşi legiuitorul a fost explicit.
Sursa citată menţionează că, în special, la nivelul Instituţiilor Prefectului s-a găsit cea mai mare deschidere pentru comunicare şi soluţionarea cererilor adresate autorităţilor sus-menţionate de către revoluţionari.
SSPR mulţumeşte tuturor prefecţilor din cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti pentru sprijinul acordat acestei acţiuni şi pentru voinţa manifestată de a se implica direct în finalizarea aplicării Legii nr. 341/2004, în special pentru urmărirea respectării cadrului legal în acordarea drepturilor prevăzute.
Totodată, asociaţiile de revoluţionari şi-au exprimat în nenumărate ocazii mulţumirea pentru iniţiativa SSPR menită să le protejeze şi să le respecte drepturile câştigate, evidenţiază comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, SSPR "a atras în mod serios atenţia asupra respectării cadrului legal şi a nevoii de implicare directă a autorităţilor statului pentru garantarea acordării în mod echitabil a drepturilor prevăzute de legea recunoştinţei".
SSPR menţionează că se doreşte în unanimitate de către toţi partenerii de discuţie ca aceste întâlniri să se organizeze frecvent, având ca scop îmbunătăţirea imaginii revoluţionarilor, a comunicării dintre aceştia şi instituţiile statului.
Motivele principale ale acestor acţiuni desfăşurate în perioada mai-iulie au fost realizarea relaţiilor directe dintre revoluţionari şi autorităţile statului, respectiv cunoaşterea situaţiei aplicării în mod unitar a prevederilor Legii nr. 341/2004 şi a celorlalte acte normative ce privesc drepturile acordate de către stat revoluţionarilor.
În perioada următoare, instituţia îşi propune organizarea unor acţiuni pentru cunoaşterea de către generaţiile postdecembriste a importanţei Revoluţiei şi a ceea ce a însemnat pentru istoria ţării noastre.
Potrivit SSPR, "Revoluţia română din decembrie 1989, declanşată prin revolta populară de la Iaşi, Timişoara, continuată în Bucureşti şi în alte localităţi ale ţării şi transformată în revoluţie antitotalitară, sprijinită de armată, care a condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, constituie un moment crucial în istoria României".
SSPR este instituţie publică aflată în subordinea Guvernului şi funcţionează conform Hotărârii Guvernului nr. 760/2003, asigurând şi coordonând la nivel central aplicarea reglementărilor legale în vigoare referitoare la revoluţionarii din decembrie 1989.
Conform Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, nr. 341/2004, trebuie avute în vedere următoarele principii: respectul şi gratitudinea faţă de eroii-martiri şi luptătorii participanţi la acţiunile desfăşurate pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 şi grija faţă de urmaşii eroilor-martiri; respectarea adevărului istoric prin aprofundarea documentării privind Revoluţia română din decembrie 1989, evidenţiază sursa citată.
Având în vedere cele menţionate mai sus, SSPR face precizarea că prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 5. din Legea recunoştinţei nr. 341/2004 se aplică în mod unitar.