Spitalul Judeţean Suceava, închis pentru 48 de ore. Peste 90 de cadre medicale infectate, 1.300 de angajaţi la izolare

(gds.ro)

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, închiderea pentru 48 de ore a Spitalului Clinic Judeţean Suceava, după ce aproape 100 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus şi 1.300 de angajaţi au intrat în izolare. Spitalul urmează să fie dezinfectat iar pacienţii vor fi transferaţi la alte unităţi medicale.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, pacienţii confirmaţi pozitiv cu coronavirus (COVID 19) vor fi repartizaţi la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava care se află într-o clădire pavilionară separată, pacienţii confirmaţi negativ cu coronavirus şi care nu reprezintă urgenţe îşi vor continua tratamentul izolaţi la domiciliu sub supravegherea medicului de familie, iar pacienţii care sunt confirmaţi negativ şi reprezintă urgenţe medicale care necesită tratament într-o unitate sanitară vor fi transferaţi în spitale din judeţul Iaşi, în funcţie de patologie.

În ceea ce priveşte deschiderea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Suceava, se estimează că acest lucru ar putea avea loc în aproximativ 48 de ore şi va începe să funcţioneze din nou cu personal medical transferat din clinicile medicale din Iaşi, clinicile private din Suceava, precum şi personal din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

La ora actuală, peste 90 de cadre medicale de la spitalul sucevean sunt infectate cu noul coronavirus, iar 1.300 de angajaţi au intrat în izolare, asta ca urmare a faptului că mai mulţi medici au intrat în contact cu o pacientă de 72 ani care a decedat.

Redăm textul integral al comunicatului:

În cursul zilei 24.03.2020, echipa Ministerului Sănătăţii condusă de dr. Nelu Tătaru, secretar de stat a făcut o primă evaluare a activităţii Spitalului Clinic Judeţean Suceava în contextul răspândirii noului coronavirus.

Din echipa MS fac parte şefii Comisiilor pentru medicină de urgenţă şi epidemiologie a Ministerului Sănătăţii, prof.dr. Diana Cimpoieşu, respectiv prof.dr. Doina Azoicăi. Echipa este completată de către directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, conf. univ Lucian Indrei, coordonatorul direcţiilor de sănătate publică din Regiunea de NE.

După prima zi de verificare, echipa MS a decis închiderea Spitalului Clinic Judeţean începând de astăzi pentru 48 de ore în vederea realizării procedurilor de dezinfecţie.

Tot astăzi va începe transferarea celor 124 de pacienţi care se mai află internaţi în spital în alte unităţi sanitare, după cum urmează:

- Pacienţii confirmaţi pozitiv la COVID 19 vor fi repartizaţi la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava care se află într-o clădire pavilionară separată. Această clinică are 248 paturi, din care în prezent sunt ocupate 108.
- Pacienţii confirmaţi negativ la COVID 19 care nu reprezintă urgenţe îşi vor continua tratamentul izolaţi la domiciliu sub supravegherea medicului de familie
- Pacienţii care sunt confirmaţi negativ şi reprezintă urgenţe medicale care necesită tratament într-o unitate sanitară vor fi transferaţi în spitale din judeţul Iaşi, în funcţie de patologie.

În 48 de ore se estimează deschiderea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Suceava, care este supusă procesului de dezinfecţie. UPU va începe să funcţioneze din nou cu personal medical transferat din clinicile medicale din Iaşi, clinicile private din Suceava, precum şi personal din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Toţi pacienţii care vor fi investigaţi şi diagnosticaţi în UPU a SCUJ Suceava vor fi dirijaţi pentru continuarea tratamentului în unităţile medicale din Fălticeni şi Rădăuţi. Cei cu patologie severă vor fi direcţionaţi către unităţile medicale din Iaşi.

În ceea ce priveşte personalul medical, în unitatea sanitară sunt angajate 1300 persoane, personal medical şi auxiliar.

Din cei 233 de medici ai unităţii sanitare, 34 sunt confirmaţi pozitiv la COVID 19. Aceştia sun internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Suceava, restul sunt în izolare timp de 14 zile la domiciliu.

De asemenea, 49 de asistenţi medicali şi infirmieri confirmaţi cu COVID 19 din cadrul spitalului judeţean se află, de asemenea, internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase Suceava.

Echipa MS a decis ca, după dezinfecţie, Spitalul Clinic Judeţean Suceava să devină unitate medicală în care să fie tratate cazurile infectate cu noul coronavirus.

Ministerul Sănătăţii a alocat 5 milioane de lei pentru continuarea investiţiilor şi dotarea noului spital din Fălticeni. De asemenea, MS a alocat Direcţiei de Sănătate Publică din Suceava 750 000 lei pentru achiziţionarea unui sistem de detectare moleculară (Real Time PCR).
Evaluarea echipei medicale a MS continuă zilele următoare cu toate unităţile sanitare din regiunea NE. Astăzi va fi verificată situaţia de la Botoşani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură