Spania îi interzice lui Puigdemont să candideze la alegerile europene

Carles Puigdemont
Carles Puigdemont (Lluis Gene/AFP/Getty Images)

Autorităţile electorale spaniole i-au interzis fostului preşedinte catalan Carles Puigdemont să candideze la alegerile pentru Parlamentul European, potrivit Deutsche Welle.

Puigdemont şi doi foşti colegi din guvernul regional au dorit să susţină cauza independenţei catalane pe scena internaţională, după ce eforturile secesioniste au fost blocate de Madrid în 2017.

Clara Ponsati şi Toni Comin, care au deţinut portofolii de miniştri în guvernul lui Puigdemont şi au plecat din Spania în 2017, au fost de asemenea blocaţi să participe la aceste alegeri.

Comisia Centrală Electorală (CCE) a Spaniei a decis luni că cei trei candidaţi nu sunt eligibili să candideze, întrucât nu sunt înregistraţi ca cetăţeni spanioli care locuiesc în străinătate, ci se află în afara ţării pentru a “scăpa de procesul justiţiei”.

Cei trei au denunţat decizia CCE ca fiind o “încălcare flagrantă a drepturilor lor” şi au susţinut că aceasta este o dovadă a colaborării dintre sectorul judiciar şi “anumite interese politice”.

Partidul Junts per Catalunya (Împreună pentru Catalonia) al lui Puigdemont i-a acuzat pe şefii CCE că doresc să “îl reducă la tăcere şi să îl înlăture” pe fostul lider catalan, pentru ca acesta “să nu poată explica instituţiilor centale europene ce reprezintă el”.

Cei trei politicieni catalani au făcut parte dintr-o campanie de organizare a unui referendum pentru independenţă în octombrie 2017, pe care Spania l-a declarat nelegal. Referendumul din regiunea spaniolă nord-estică bogată, câştigat de secesionişti, a fost urmat de o declaraţie de independenţă care nu a durat prea mult.

După ce fostul premier spaniol Mariano Rajoy a impus o guvernare directă asupra Cataloniei, Puigdemont a fugit în Belgia. El va fi arestat dacă se întoarce în Spania. De altfel, numeroşi colegi ai acestuia care au rămas în Spania se află în prezent în spatele gratiilor.

Separatiştii catalani moderaţi au fost marii câştigători la nivel regional în alegerile generale de duminică din Spania, în cadrul cărora partidul socialist PSOE a obţinut cel mai mare număr de voturi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe