Soţul Speranţei Clişeru, mâna dreaptă a Gabrielei Firea, făcut şef peste instituţia care se ocupă de gazele din Marea Neagră

Iulian Clişeru - soţul Speranţei Clişeru, fostă mână dreaptă a lui Florentin Pandele şi acum om de bază al primăriţei Gabriela Firea - a fost numit în fruntea unei instituţii cu rol esenţial în exploatarea zăcămintelor uriaşe de gaze naturale descoperite în Marea Neagră.
Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
16.03.2018

Soţul Speranţei Clişeru, mâna dreaptă a primarului Gabriela Firea, a fost numit joi, printr-o decizie a premierului Dăncilă, în funcţia de preşedinte al Autorităţii care se ocupă de operaţiunile petroliere din Marea Neagră, relatează HotNews. Iulian Clişeru se află deja la conducerea Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, însă pe funcţia de vicepreşedinte, fiind numit pe acest post de fostul premier Mihai Tudose în octombrie 2017. Acum, practic, Dăncilă l-a ridicat în rang.

Speranţa Clişeru, soţia sa, a fost administratorul public al oraşului Voluntari, pentru a deveni apoi, potrivit presei, mâna dreaptă a Gabrielei Firea după ce aceasta a devenit primar general al Capitalei.

Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră a fost înfiinţată în anul 2016, iar printre atribuţiile sale se numără şi supravegherea respectării dispoziţiilor legale de către operatori şi proprietari, inclusiv inspecţii, control, investigări şi măsuri de punere în aplicare.

Rolul instituţiei este unul esenţial în exploatarea zăcămintelor uriaşe de gaze naturale descoperite în Marea Neagră, arată sursa citată.

Tot joi, premierul Dăncilă l-a numit pe Florin Radu Ciocănelea în funcţia de consilier de stat în cabinetul premierului, cu atribuţii în domeniul energiei. Ciocănelea a fost până în prezent administrator al Grup Servicii Petroliere (GSP), companie controlată de omul de afaceri constănţean Gabriel Comănescu.

Articolul integral poate fi citit aici.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor