Sorina Pintea nu scapă de control judiciar. Curtea de Apel a întors decizia

Sorina Pintea
Sorina Pintea (Epoch Times România)

Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia procurorilor DNA şi a decis ca fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea să revină sub control judiciar, după ce tribunalul hotărâse, la începutul lunii, să îi ridice această măsură preventivă, relatează Ziare.com.

"Admite, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Structura Centrală, împotriva încheierii din 11.05.2020, a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală, pronunţată în dosarul penal cu nr. 9657/3/2020/a1.

1 Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând dispune: Menţine, ca legală şi temeinică, măsura controlului judiciar a inculpatei Pintea Sorina, măsura preventivă luată prin încheierea nr. 81/CO-DL.06.03.2020 a Curţii de Apel Bucureşti", se arată în minuta Curţii de Apel Bucureşti. Decizia este definitivă.

Reamintim că, pe 29 februarie 2020, procurorii DNA au reţinut-o pentru 24 de ore pe Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect 'proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente', încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială

Iniţial, Pintea a fost arestată preventiv. Ulterior, pe fundalul presiunilor făcute de PSD şi presa apropiată PSD-ului după ce Pintea a fost dusă la spital pentru tratament în cătuşe, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul ministru să fie cercetată în stare de libertate, sub control judiciar. Pe 11 mai, Pintea a scăpat şi de controlul judiciar, aceasta în condiţiile în care denunţătorul ei şi-a recunoscut vinovăţia.

Concret, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, cu suspendare, pe afaceristul care a denunţat-o pe Sorina Pintea în dosarul în care aceasta este acuzată de luare de mită în formă continuată. Condamnarea cu suspendare a venit după ce denunţătorul, Mihai Coste, a recunoscut faptele şi a făcut un acord cu procurorii.

Mihai Coste este persoana care a cerut şi luat banii de la patronul firmei Tehnoplus Medical şi apoi i-a dus Sorinei Pintea (120.000 de lei în 100 de bancnote de 200 de lei, camuflaţi într-o pungă de carton, neagră, inscripţionată cu sigla orange a unui operator de telefonie mobilă).