Situaţia din domeniul agriculturii rămâne neclară

(DANIEL MIHAILESCU / AFP / GettyImages)
Tatiana Chiriac
25.09.2013

Comisia parlamentară pentru agricultură şi industrie alimentară nu a obţinut de la ministrul Vasile Bumacov răspunsuri clare cu privire la situaţia din domeniul agriculturii. Preşedintele Comisiei, Gheorghe Popa, a relatat că audierea ministrului a fost principala temă a şedinţei, întrucât parlamentarii au avut multe întrebări privind "repartizarea subvenţiilor în agricultură şi neprelucrarea a peste 300 mii ha de terenuri agricole". "L-am invitat pe ministru încă săptămâna trecută, acesta însă nu a binevoit să se prezinte la audieri. A plecat pentru negocieri la Moscova. La întrebarea despre ce fel de negocieri este vorba, nu am primit un răspuns clar cu cine a discutat şi ce a făcut la Moscova", a spus deputatul.

Acesta a adăugat că situaţia legată de recoltarea şi prelucrarea strugurilor este catastrofală, deoarece "sudul ţării unde se află circa 90% din soiurile tehnice şi de masă a strugurilor, a rămas fără atenţia autorităţilor, iar antreprenorii trebuie să-şi soluţioneze problemele de sine stătător", precizează InfoTag. "Din discuţiile cu agenţii economici am aflat că soiurile albe de struguri nu au rezistat condiţiilor meteo. Din cauza ploilor abundente strugurii sunt afectaţi, însă acest lucru nu interesează ministerul. Conducerea ministerului a eliberat din funcţii toţi specialiştii care puteau gestiona domeniul, lăsându-i pe cei care nu pot lua niciun fel de decizii concrete. Situaţia însă este catastrofală", a reiterat acesta.

Potrivit şefului comisiei, deputaţii l-au întrebat pe ministru referitor la numărul agenţilor economici care au primit subvenţii însă "nu au primit niciun răspuns". "Ministrul a menţionat că nu depinde de el mărimea fondului de subvenţionare pentru anul 2014. Ministrul s-a plâns că propunerile lui nu sunt luate în consideraţie. Dacă este aşa atunci să-şi prezinte demisia", a spus deputatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor