Sistemul contraatacă: DNA, Ponta şi Roşia

Salvaţi Roşia Montană - protestele continuă în întreaga lume pe 15 septembrie 2013
Salvaţi Roşia Montană - protestele continuă în întreaga lume pe 15 septembrie 2013 (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Protestul de duminică împotriva exploatării de la Roşia Montană şi a legii cu dedicaţie pentru RMGC nu a trecut pe la sediul DNA.

”Decapitarea” procurorului Papici de la conducerea secţiei 1 a DNA este însă o lovitură violentă la adresa independenţei justiţiei. Ponta a ajuns la apogeul puterii sale şi încearcă să instituie un regim de tipul Năstase 2000-2004, să subordoneze justiţia şi să amuţească presa. Miza este la fel de mare ca şi în cazul Roşiei Montane pentru ca Justiţia este singurul lucru care-i mai sperie pe actualii guvernanţi.

Protestele, în schimb, sunt ignorate cu brio.

Argumente precum cel că justiţia este lupta "lor", un subiect al unei lupte politice între Băsescu şi USL sau doar o ”marotă electorală sau un subiect convenabil de polarizare a populaţiei pentru politicieni” sunt false pentru că ele induc ideea că Justiţia este a "lor", că nu este treaba noastră.

Dar Justiţia nu este şi nu trebuie să fie a lui Băsescu, Antonescu şi Ponta, la fel cum Roşia Montană nu este a politicienilor, nici a corporaţiei, nici a protestatarilor de fapt.

Nu poate să existe vreo speranţă ca actualul sistem politic corupt şi care ignoră vocea poporului, ba chiar acţionează împotriva interesului acestuia, să fie combătut fără o justiţie independentă care se aplică şi ”peştilor mari fără discriminare”.

O ţară cu o justiţie servilă faţă de politic, în care niciun parlamentar care fură şi face afaceri dubioase nu este adus în instanţă, înseamnă o revenire la regimul toxic al lui Adrian Năstase, în care un PSD monolit controla aproape totul – inclusiv justiţia şi presa. Cine îşi doreşte asta? Deocamdată singurele mijloace de rezistenţă la impunitatea şi situarea deasupra legii a puternicilor zilei este justiţia, care, aşa imperfectă, a făcut mulţi paşi înainte în ultimii ani.

Oameni care se credeau şi erau considerat intangibili au căzut: Adrian Năstase, Relu Fenechiu şi mai recent Dan Voiculescu. Urmează Dragnea. În prezent, sistemul contraatacă pentru că peştii mari se zbat în năvod şi nu mai găsesc nicio breşă de scăpare. Premierul Ponta a încercat să taie plasa punându-l pe procurorul general Niţu să-l elimine pe omul care a finalizat dosarul lui Dragnea privind fraudele de la referendum. A fost prea târziu pentru a opri trimiterea în judecată a vicepremierului pesedist, dar cazul Papici este ilustrativ pentru îngheţarea marilor dosare de corupţie politică.

Acum încep să se vadă efectele nocive ale pactului de împărţire a justiţiei, dintre Băsescu şi Ponta la numirea procurorilor. ”Discutând cu domnul Niţu m-am convins că poate face faţă funcţiei, că Justiţia nu se va prăbuşi şi nici nu va fi subordonată politic”, spunea preşedintele la momentul acela. Acum degeaba spune că ”Niţu nu este un om care să se schimbe de la o zi la alta. Cineva s-a urcat cu picioruşele pe el şi pe Cazanciuc, care acceptă presiunea politică. În acest moment, ce au făcut Niţu, Cazanciuc şi Ponta a compromis România, a arătat că nu lucrează pe regulile pe care s-a lucrat până acum". Regretele acestea sunt tardive. Procurorul general a început deja să execute ordine şi să dea NUP-uri pe bandă rulantă, de exemplu în cazul în care Adrian Năstase era acuzat de deţinere ilegală de arme.

Justiţia nu este şi nu trebuie să fie a lui Băsescu, Antonescu şi Ponta, la fel cum Roşia Montană nu este a politicienilor şi a corporaţiei.

Mai grave sunt însă declaraţiile lui Ponta şi Băsescu după izbucnirea scandalului Papici. Premierul s-a lansat într-o tiradă publică împotriva procurorului demis, pentru a-l denigra, acuzându-l ”că instrumentează dosare politice şi e basist”. Ingerinţa gravă în justiţie însă nu s-a oprit aici, la presiuni inacceptabile într-o ţară europeană, din partea unui premier în funcţie. Ponta s-a substituit procurorului-şef, Tiberiu Niţu şi i-a recomandat lui Papici ”să mai stea procuror simplu, să mai facă şi el un dosar, ca şefi din ăştia puşi de Băsescu care trebuie să stea înca o sută de ani... Stă şi el procuror simplu, că nu l-a născut şef. De ce să-i ţinem pe toţi basiştii după ce li s-a terminat mandatul?”. Remarca este gravă pentru că Ponta este premier, nu procuror-şef, şi pentru că ea demonstrează că Niţu a acţionat la ordinele sale. La fel de neinspirată a fost însă ieşirea publică a lui Băsescu care a anunţat că l-a sunat pe Niţu şi i-a spus: ”Nu e bine, domnule procuror general!” pentru că preşedintele nu poate să spună aşa ceva deoarece este şi aceasta o interferenţă în justiţie şi pentru că intră în jocul celor care-l acuză că dă ordine politice justiţiei.

Dincolo de aceste reacţii, cazul Papici arată că Ponta a ajuns cel mai puternic om politic din România, aşa cum era modelul său, Adrian Năstase, în 2000-2004. Premierul încearcă acum să preia controlul asupra justiţiei incomode şi să reducă la tăcere presa. Prin ordonanţa de guvern privind insolvenţa, oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat.

Acesta este primul pas către eliminarea Realităţii TV, un post care îi stă în gât lui Sebastian Ghiţă, parlamentar PSD şi patron RTV, şi lui Ponta, care pare să aibă un plan de a scăpa de televiziunile incomode. Probabil vrea să păstreze doar Antena 3 şi RTV. Oricum discuţia despre instituţiile mass-media româneşti aflate în insolvenţă este mai complexă deoarece pentru multe dintre acestea insolvenţa este o modalitate convenabilă pentru (noii) patroni de a scăpa de datoriile către furnizori şi de a nu mai plăti câţiva angajaţi. Dar modul netransparent în care au fost luate aceste măsuri arată că intenţia de control politic este clară.

În ceea ce priveşte ecourile externe ale scandalului Papici, Victor Ponta nu are de ce să se teamă. ”Ne exprimăm admiraţia şi aprecierea pentru activitatea excelentă desfăşurată de domnul Lucian Papici şi de doamna Mariana Alexandru. Este esenţial ca numirile înlocuitorilor acestora, care au o importanţă crucială, să fie rezultatul unor proceduri corecte şi al consultărilor, astfel încât DNA să continue să fie condusă de procurorii cei mai competenţi, curajoşi, cu realizări remarcabile în lupta împotriva corupţiei. Îndemnăm toate părţile implicate: procurorul şef al DNA, procurorul general, ministrul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi preşedinţia, să coopereze şi să se consulte în legătură cu acest subiect”, se arată în comunicatul Ambasadei SUA. Mesajul este destul de blând pentru că Ponta susţine Chevron şi exploatarea gazelor de şist, iar primele sonde au fost deja instalate la Vaslui.

Din partea UE, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray a afirmat că ”Situaţia DNA va fi reflectată, ca de obicei, în următorul raport MCV, dar nu comentăm numirile individuale”. Toate rapoartele pe justiţie de până acum ale CE au lăudat activitatea DNA şi niciodată nu au inclus ideea fixă a lui Ponta că ”DNA a făcut dosare la comandă politică”. E de aşteptat ca raportul viitor să fie prost pentru România, dar pentru Ponta este oricum o luptă pierdută, ca şi cea pentru Schengen, pentru că este în conflict cu dorinţa de a-şi consolida puterea în plan intern.

Revenind la protestele împotriva exploatării de la Roşia Montană pe care Victor Ponta continuă să le ignore, să nu uităm că prin bătălia în justiţie au reuşit câţiva oameni inimoşi din campania Save Roşia Montana, avocaţi voluntari, să blocheze ani la rândul un proiect anti-naţional. Integritatea şi profesionalismul celor care trebuie să facă dreptate în justiţie contează enorm într-o ţară afectată puternic de cangrena sistemului cum este România. Fără o justiţie puternică şi independentă, care să nu facă diferenţieri între Dragnea, Voiculescu şi alţii care încalcă legea, vom rămâne un stat captiv intereselor acestora. Iar Ponta, Şova şi ceilalţi reprezentanţi ai sistemului vor continua să sfideze protestele, ştiind că nu mai pot fi atinşi.

Prin urmare şi Justiţia este o ”Roşia Montană” iar procurorii care-şi fac treaba rezistând presiunilor sistemului trebuie susţinuţi, ca şi localnicii care refuză să se mute, să-şi părăsească casele, gospodăriile şi pensiunile în ciuda presiunilor corporaţiei care dictează guvernului legislaţia.