Simona Halep şi Horia Tecău în proba de dublu mixt al circuitului francez
Trei tenismeni români vor evolua în două perechi în proba de dublu mixt al turneului de la Paris: Simona Halep/Horia Tecău şi Yaroslava Shvedova/Florin Mergea
Simona Halep şi Horia Tecău vor face pereche în proba de dublu mix al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, urmând să întâlnească în startul competiţiei pe Jelena Jankovic şi Nenad Zimonjic (ambii din Serbia).
Cei doi români care vor face pereche şi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, au mai jucat împreună anul trecut la US Open unde au ajuns până în sferturile de finală, fiind nevoiţi să se retragă din cauza unor probleme medicale a numărului 6 mondial.
Al treilea român prezent în proba de dublu mix este Florin Mergea, care va face pereche cu kazaha Iaroslava Şvedova. Ei vor încerca să facă faţă în runda inaugurală cuplului ceho-polon Lucie Hradecka/Marcin Matkowski.