Lazăr, pa baricade: Dosarul alegerilor din 2009, ţinut la sertar în ciuda insistenţelor puterii

Comisia de anchetă formată la cererea cuplului politic Dragnea-Tăriceanu tot insistă să primească o copie după dosarul alegerilor din 2009, însă procurorul general se ţine tare pe poziţii şi refuză să dea curs unei astfel de solicitări. Conflictul a ajuns până la urmă în atenţia CSM, iar lucrurile nu au evoluat în direcţia dorită de actuala putere.
Andrei Pricopie
08.08.2017

alte articole

Augustin Lazăr (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
08.08.2017

Deşi Consiliul Superior al Magistraturii a ajuns la concluzia că solicitarea Parchetului General privind sesizarea Curţii Constituţionale pe tema unui posibil conflict juridic între Ministerul Public şi Parlament nu întruneşte cerinţele legale pentru a i se putea da curs, în ceea ce priveşte legalitatea transmiterii unei copii după dosarul alegerilor din 2009, a arătat că este necesară interpretarea unor dispoziţii legale, altele decât cele ce privesc organizarea sistemului judiciar, astfel că nu poate interveni în acest caz.

"Valorificând jurisprudenţa CCR, CSM a considerat că solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la oportunitatea sesizării CCR cu o cerere de constatare a unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi Parlamentul României, nu întruneşte cerinţele legale pentru a i se putea da curs, atâta vreme cât nu s-au invocat încălcări ale unor competenţe de ordin constituţional, nu a fost reclamată neîndeplinirea unor acte privind obligaţii ce derivă din dispoziţiile Constituţiei şi nici nu s-a creat vreun blocaj instituţional, activitatea parchetelor nefiind perturbată în niciun mod prin solicitarea adresată de comisia de anchetă constituită la nivelul Parlamentului României.

Prin răspunsurile comunicate celor două instituţii publice, ţinând cont de prevederile constituţionale şi legale în vigoare, CSM a subliniat că solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ referitoare la exprimarea unei opinii de către CSM, în exercitarea atribuţiei sale de garant al independenţei justiţiei, cu privire la legalitatea transmiterii de copii de pe documentele din dosare penale, la solicitarea unei comisii parlamentare de anchetă, presupune interpretarea unor dispoziţii legale, altele decât cele ce privesc organizarea sistemului judiciar, ceea ce ar determina o extindere excesivă a instrumentelor juridice prin care se realizează apărarea independenţei sistemului judiciar, cu atât mai mult cu cât dosarul solicitat a fost deja soluţionat de organul judiciari", se arată într-un comunicat remis de CSM.

Reacţia lui Lazăr

"Conducerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ a luat act de concluzia CSM privind lipsa cerinţelor legale pentru declanşarea unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea legiuitoare şi autoritatea judecătorească în ceea ce priveşte sesizarea făcută de Parchetul de pe lângă ÎCCJ în contextul analizei cererii Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009.

Totodată, conducerea Ministerului Public a luat act de faptul că, în calitate de garant al independenţei justiţiei, CSM nu a pus în discuţie excluderea aplicării dispoziţiilor procesual penale invocate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ privind circuitul dosarelor penale şi cadrul legal în care se realizează controlul judiciar asupra soluţiilor procurorului. Dispoziţiile invocate sunt restrictiv prevăzute de Codul de procedură penală, procurorii desfăşurându-şi activitatea potrivit principiului legalităţii.

În context, reamintim că solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 - aflată în fază de analiză şi de clarificare a unor probleme de drept - are în vedere o cauză în care s-a pronunţat o soluţie de clasare ce vizează infracţiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor