Sergiu Nicolaescu: Încerc să refac spectatorul de cinema

Sergiu Nicolaescu. (wikipedia.org)
Epoch Times România
08.04.2010

Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat, miercuri, la CinemaPRO, după vizionarea de presă a filmului "Poker", care va avea premiera pe marile ecrane vineri, că a făcut o comedie pentru a aduce spectatorii la cinema.

"Am făcut o comedie pentru că am simţit nevoia de spectatori. Încerc tot ce pot ca să refac spectatorul de cinema din România", a spus regizorul, mărturisind că acest deziderat constituie un pariu cu sine însuşi.

Nicolaescu consideră că în prezent asistăm la "o situaţie tragică", generată de dezinteresul publicului pentru film.

"În primul rând trebuie să refacem cinematografele, iar noi regizorii să refacem publicul", a spus regizorul, care este de părere că "e mult mai solid aşa, decât prin sistemul premiilor". "Să aducem spectatorul la cinema. Să facem premierele în România, aşa e normal. Aşa vezi valoarea unui film, când lumea te aplaudă", a spus Sergiu Nicolaescu.

Revenind la "Poker", cea mai nouă creaţie a sa, regizorul a declarat că filmele nu i s-au părut "niciodată un lucru greu". "Pentru mine filmele, indiferent care, nu sunt un lucru greu. Muncesc. Obişnuit. L-am terminat în 25-27 de zile", a spus el.

Răspunzând unei întrebări care făcea referire la "femeile frumoase" din filmele sale, Sergiu Nicolaescu a mărturisit că "fiind în alt regim" nu mai face "filme de război sau cu domnitori, ci filme cu femei frumoase". "Iar femei frumoase am avut întotdeauna în filmele mele. Le pun în valoare", a mai spus regizorul, invitând publicul "să vină să vadă filmul".

Propunând un "La mulţi ani" pentru îndrăgitul regizor, care va împlini 80 de ani pe 13 aprilie, actorul Valentin Teodosiu (alias Claudiu Viţelaru) a declarat că pe lângă marele public, la filmul "Poker" vor veni senatorii, aşa cum au venit şi la reprezentaţia piesei cu acelaşi nume.

"Veneau câte doi-trei, de la partide diferite şi râdeau de se tăvăleau. Fiecare credea că e vorba despre ceilalţi", a spus Teodosiu.

Actorul Vladimir Găitan (Horia Vrabete din film) a fost de părere că filmul "va prinde la public, pentru că este un fel de disecţie foarte crudă a societăţii noastre".

"Sunt lucruri care ne privesc pe toţi, filmul este îngrozitor de actual. Sunt replici pe care presa le consumă şi critică", a spus Găitan.

Cătălina Grama, cunoscută în lumea artistică sub pseudonimul Jojo, care debutează pe marile ecrane în comedia "Poker", a mărturisit că personajul său nu a fost "unul uşor de interpretat", dar că pe parcursul filmărilor a simţit sprijinul regizorului şi al marilor actori, care sunt "oameni minunaţi".

Jojo a dezvăluit faptul că, aşa cum i-ar fi spus Sergiu Nicolaescu, "s-ar putea să existe o continuare" a filmului "Poker".

O adaptare a celebrei piese de teatru cu acelaşi nume a scenaristului Adrian Lustig, care se joacă, de mai bine de cinci ani, la Teatrul de Comedie din Capitală, filmul "Poker" reuneşte în rolurile principale nume cunoscute ale teatrului şi filmului românesc, precum: Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu, Ion Riţiu, Mircea Diaconu, Jean Constantin, Vasile Muraru şi Cătălina Grama (Jojo).

Filmul prezintă povestea a patru prieteni ale căror destine se intersectează în copilărie şi care, odată ajunşi la maturitate, întruchipează tipologii reprezentative pentru societatea românească actuală: politicianul veros (Claudiu Viţelaru), mafiotul care îşi doreşte, prin orice mijloace, să acceadă în politică (Titel Pangică), sau medicul fără conştiinţă (Horia Vrabete).

O producţie MediaPro Pictures, "Poker" prezintă imoralitatea şi intrigile ascunse ale liderilor societăţii, care au creat o junglă cotidiană unde legile sunt făcute de cei care deţin puterea. Astfel, jocurile la nivel înalt nu sunt mai mult decât o partidă de poker în care câştigă cel care ştie să tragă o cacealma la momentul potrivit.

Majoritatea secvenţelor au fost filmate la Palatul Snagov, filmările extinzându-se şi în alte locuri, precum Facultatea de Arhitectură, Spitalul Bagdasar-Arseni, un azil de bătrâni sau Aeroportul Otopeni.

Cea de-a doua comedie din cariera regizorală a lui Sergiu Nicolaescu, după celebrul film "Nea Mărin Miliardar" (1979), "Poker" va rula, din 9 aprilie, în cinematografele CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema Timiş (Timişoara) şi la Cinema City (Cotroceni, Cluj, Piteşti şi Iaşi).

După "Poker", Sergiu Nicolaescu pregăteşte alte două producţii, "Candele de zăpadă", după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor şi "Trenul morţii", un film de război.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor