Sebastian Burduja, reconfirmat în fruntea PACT

PACT - una dintre cele mai noi formaţiuni de pe eşichierul politic - îl va avea în continuare în frunte pe Sebastian Burduja, fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate şi al CAESAR - Centrul pentru Acces la Expertiză Studenţilor şi Absolvenţilor Români.
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi-a ales conducerea în cadrul Adunării Generale desfăşurate duminică la Bucureşti, Sebastian Burduja fiind reconfirmat în funcţia de preşedinte al formaţiunii.

Membrii PACT au ales o structură de conducere constând din: preşedinte, prim-vicepreşedinte, secretar general, trezorier şi 11 vicepreşedinţi (câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare a României, respectiv trei pentru diaspora). De asemenea, în cadrul reuniunii de ieri au fost decise direcţiile de acţiune pentru anii viitori.

"Am avut alături delegaţi din toată ţara şi din diaspora, oameni de nota 10, care îşi asumă schimbarea #pebune a României. La un an de existenţă PACT, am făcut un nou Pact cu noi înşine şi unii cu alţii, un Pact pentru România: să împlinim visul României în 3D, democratice, dezvoltate şi demne. Am deplină încredere în acest grup de oameni extraordinari şi în generaţia asta de români "tineri" de toate vârstele (avem şi membri de 92 de ani), cetăţeni care vor şi pot să lupte pentru un viitor mai bun aici, acasă. Mergem înainte!", a declarat Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

"Proiectul de ţară asumat este atingerea într-o generaţie a nivelului mediei UE pentru toţi indicatorii fundamentali de dezvoltare. Demersul nostru se bazează pe patru principii fundamentale: Profesionalism, Acţiune, Comunitate, Transparenţă. Într-un cuvânt: PACT", se mai arată în comunicat.

Revenind la structurile de conducere alese ieri, în urma votului membrilor, din conducerea PACT, asigurată de Biroul Politic Naţional (BPN), vor mai face parte: Dragoş Cosmin Lucian Preda - prim-vicepreşedinte, Gregor Teodorescu - secretar general, Camelia Puiu - trezorier, Daniel Constantin Ciungu - vicepreşedinte regiunea Sud-Vest, Valentin Ştefan - vicepreşedinte regiunea Sud, Alexandru Pânişoară — vicepreşedinte regiunea Bucureşti-Ilfov, Daniel Cateliu — vicepreşedinte regiunea Sud-Est, Andrei Carabelea - vicepreşedinte regiunea Nord-Est, Bogdan Coroi - vicepreşedinte regiunea Nord-Vest, Octavian Geambaşu - vicepreşedinte regiunea Centru, Ciprian Tarnu - vicepreşedinte regiunea Vest şi Iulian Diaconu, Alexandru Lazăr şi Anton Deleu - vicepreşedinţi Diaspora.

În aceeaşi Adunare Generală au mai fost aleşi Tudor Cârstoiu - preşedinte al Comisiei Naţionale de Etică, Integritate şi Arbitraj (CNEIA) a PACT, iar Dragoş Roibu ca preşedinte al Comisiei Naţionale de Cenzori (CNC) PACT.

Sebastian Burduja

Sebastian Burduja a absolvit Stanford şi Harvard şi are un dublu masterat la Harvard. După cele 2 masterate a lucrat în management-consulting, în zona dezvoltării internaţionale, a creionat strategii de ţară, a lucrat cu G20, ONU, Banca Mondială, după care a lucrat pentru 3 ani şi jumătate pentru Banca Mondială în Washington, derulând o serie de proiecte pentru România. Totodată, Burduja este fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), iar în 2011 a înfiinţat fundaţia CAESAR - Centrul pentru Acces la Expertiză Studenţilor şi Absolvenţilor Români.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne