Sebastian Bodu a dat în judecată Sky News. Cere despăgubiri morale de 100.000 de lei

Reportajul Sky News despre aşa-zişi traficanţi români care ar vinde arme oricui, inclusiv teroriştilor, l-au determinat pe Sebastian Bodu să acţioneze în instanţă instituţia media britanică şi să ceară daune morale.
Sebastian Bodu
Sebastian Bodu (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Andrei Pricopie
23.08.2016

Pe masa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti a aterizat, marţi, o cerere de chemare în judecată a postului TV britanic Sky News depusă de fostul şef al Fiscului, Sebastian Bodu, care a solicitat despăgubiri morale de 100.000 de lei.

"Aşa cum am promis, pun acţiunea la dispoziţia tuturor celor interesaţi, care o pot folosi drept model (cu adaptarea ei la situaţia personală a fiecărui petent, desigur). Haideţi să îi atingem acolo unde îi doare cel mai tare: la buzunar! Cu cât mai multe acţiuni, cu atât mai mari şansele să îi băgăm în faliment, ca să le iasă pe ochi minciunile proferate la adresa românilor.

Reiterez faptul că instanţele din România sunt competente să judece acţiunea, iar o eventuală hotărâre de condamnare la plata de daune-interese este recunoscută de drept în Marea Britanie şi, deci, executorie automat (cel puţin cât încă este membră a Uniunii Europene)", a scris Sebastian Bodu pe contul său de Facebook.

Reamintim că, după ce reportajul Sky News despre aşa-zişi traficanţi români care vând arme oricui, inclusiv teroriştilor, a irupt în presă, procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva românilor filmaţi de britanici şi au informat cetăţenii că materialul respectiv este un fals, români fiind practic plătiţi să joace nişte roluri şi că armele ce apar în film nu sunt arme militare ci de vânătoare, deţinute legali de proprietari.

Ulterior, trei dintre membrii echipei postului de televiziune britanic Sky News care au participat la realizarea reportajului au fost şi ei puşi sub urmărire penală pentru infracţiuni de comunicare de informaţii false.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor