Scrisă acum 301 ani, "Descriptio Moldaviae" a lui Cantemir ne pune pe gânduri şi astăzi

„Cultura noastră începe cu Dimitrie Cantemir”, scria Noica în Jurnalul filosofic. Şi asta, pentru că nu găsim niciunde în spaţiul românesc al veacului al XVIII-lea şi poate nici mai târziu, nici spiritul renascentist, nici aptitudinea metafizicului.

La "Descriptio Moldaviae", operă a domnitorului savant Dimitrie Cantemir (n. 1673 – m. 1723), am făcut referire aici, anul trecut când s-au împlinit 300 de ani de la apariţia magistralei lucrări.

La 11 iunie 1714, domnitorul devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia şi limba poporului român. Scrisă în limba latină, cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu şi în limba rusă în anul 1789. Traducerea românească s-a făcut la mai bine de un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul "Scrisoarea Moldovei", la Mănăstirea Neamţ, în 1825. Lucrarea este alcătuită din trei părţi şi este însoţită de prima hartă a Moldovei.

Ceea ce face deosebit de interesantă Descrierea Moldovei, acum, după 300 de ani, pe lângă excepţionalitatea sa etnografică, istorică, antropologică, deci ştiinţifică, este notarea psihologică obiectivă.

Aici găsim tipologia moldoveanului (a românului, de fapt), lipsit de vălul ipocriziilor naţionaliste, găsim ceea ce scriitorii de mai târziu au dezvăluit prin intermediul ficţiunii, dar Cantemir a realizat-o din necesitatea obiectivităţii ştiinţifice.

De aceea, marele cărturar consideră că este mai cu folos să le arate moldovenilor "cusururile care-i sluţesc", decât să-i amăgească prin "linguşiri blajine şi cu dezvinovăţiri dibace".

Puteţi citi în continuare, aici.