Schimbarea de strategie a SUA în lumea arabă
alte articole
Declaraţiile secretarului de stat John Kerry făcute la ceva vreme după înlăturarea preşedintelui Morsi, potrivit cărora armata a restaurat democraţia în Egipt, arată o voltă a SUA, care mizează din nou pe armată în Egipt ca factor de stabilitate şi pe sistemele autoritar-militariste din regiune. Paradoxal însă, generalul Fattah al-Sisi, omul cel mai puternic după puci, îi acuză pe americani de neimplicare şi le reproşează că au amânat furnizarea de avioane F-16 către Cairo. Pe de altă parte, americanii par să ignore ca şi comandantul suprem al forţelor armate are o agendă islamistă.
SUA s-au manifestat destul de prudent după ce Morsi, un islamist, dar ales prin alegeri libere, democratice şi corecte, a fost înlăturat de armată şi au cerut generalilor să arate reţinere în tratarea protestatarilor pro-Mursi. Forţele de ordine însă au ucis peste 140 de islamişti, iar confruntarea dintre cele două tabere nu pare să aibă vreo perspectivă de soluţionare pentru că Frăţia Musulmană cere reinstaurarea lui Morsi şi a constituţiei islamiste abrogate, condiţii pe care seculariştii nu se gândesc să le accepte, iar violenţele se escaladează.
Degeaba administraţia Obama a încurajat armata să se împace cu Frăţia Musulmană pentru a preveni un război civil, care ar putea arunca întreaga regiune în haos dată fiind importanţa strategică a Egiptului, căci ambele tabere sunt furioase acum pe neimplicarea americanilor. Frăţia le reproşează americanilor că sunt giranţii unei lovituri de stat împotriva unui preşedinte ales, iar armata le cere americanilor să-i convingă pe islamişti să cadă la pace şi să părăsească strada.
Mai mult, generalul Sisi a acordat un interviu surprinzător ziarului "Washington Post" în care atacă administraţia Obama, reproşându-le că "ne-aţi lăsat baltă şi v-aţi întors spatele egiptenilor, ceea ce n-o să uite". El a criticat dur şi amânarea furnizării de avioane de luptă F16, "susţinând că nu te comporţi aşa cu o armată patriotică".
SUA şi-au pierdut mult din influenţă şi din credibilitate în ambele tabere şi se află acum într-o dilemă. Cum să sprijini pe faţă armata cu armament când aceasta omoară civili? Şi cum să susţii un regim nou rezultat dintr-un puci militar care a înlăturat de la putere un lider ales democratic, fie el şi islamist? Poate aceasta este şi explicaţia pentru care administraţia Obama a decis să amâne furnizarea avioanelor de luptă către Cairo.
Sigur, americanii s-au ferit să numească înlăturarea preşedintelui Morsi un puci pentru că atunci ar fi trebuit, potrivit legislaţiei proprii, să sisteze automat toate ajutoarele neumanitare către Egipt. Armata şi economia egipteană rămân puternic dependente de ajutoarele americane, care se ridică anual la un miliard de dolari. Ca urmare, generalii nu-şi pot permite să-şi strice relaţia cu SUA, mai ales că SUA revine la politica de susţinere a unor regimuri militarist-autoritariste în regiune, din convingerea că acestea asigură mai bine stabilitatea şi poate şi din cauză că Israelul preferă să ştie armata la putere în Cairo, decât pe islamişti. Interesant este că generalul Sisi, cel mai puternic om în Egipt în prezent, se laudă cu relaţiile sale apropiate cu americanii, cu faptul că este sunat zilnic de secretarul Apărării Chuck Hagel, dar totodată are un discurs de consum politic intern, cu accente anti-americane, anti-islamiste şi naţionaliste, menit să legitimeze rolul dominant al armatei.
SUA şi-au pierdut mult din influenţă şi din credibilitate în ambele tabere şi se află acum într-o dilemă. Cum să sprijini pe faţă armata cu armament când aceasta omoară civili? Şi cum să susţii un regim nou rezultat dintr-un puci militar care a înlăturat de la putere un lider ales democratic, fie el şi islamist? Poate aceasta este şi explicaţia pentru care administraţia Obama a decis să amâne furnizarea avioanelor de luptă către Cairo.
Pe de altă parte, Egiptul primeşte mai nou ajutoare mai consistente din partea unor ţări arabe bogate precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Kuweit. Acestea caută să-şi consolideze influenţa în Egipt inclusiv prin intermedierea discuţiilor dintre Frăţia Musulmană şi armată, care ar trebui să împiedice escaladarea haosului din Egipt. Şi emisarii SUA şi ai UE sunt prezenţi la Cairo, încercând să facă cele două părţi să cadă la pace, dar au prea puţină credibilitate şi influenţă.
Reprezentanţii Frăţiei Musulmane le reproşează americanilor că au girat răsturnarea unei puteri legitime şi au susţinut tirania şi dictatura armatei, în timp ce generalii critică reacţia târzie a administraţiei Obama de susţinere a înlăturării preşedintelui Morsi ca ”un act de restaurare a democraţiei”.
Chiar dacă armata a anunţat măsuri ambiţioase de tranziţie către democraţie, precum rescrierea Constituţiei, alegeri prezidenţiale etc., agenda lui al-Sisi, care n-a exclus o candidatură a sa la preşedinţie, este pardoxal una islamistă. El doreşte un regim hibrid, care să combine islamismul şi militarismul şi vrea să păstreze un rol important în Egiptul post-Morsi. Mai mult, declară că cel mai important pentru el este să-l iubească poporul.
Cât despre schimbarea de strategie a SUA, aceasta este evidentă având în vedere că ambasadorul SUA Anne Patterson în Egipt a criticat iniţial protestele anti-Morsi afirmând că ”unii spun că strada dă rezultate mai bune decât alegerile. Eu şi guvernul meu suntem foarte sceptici în acest sens”. Obama a trecut de la susţinerea cu entuziasm a revoluţiilor din Tunisia, Libia, Yemen la cea a vechilor structuri de putere. SUA îi sprijină acum pe cei mai puternici. Prea puţin l-au criticat americanii pe Morsi atunci când a impus măsuri cu accente islamiste. Iar acum campionii democraţiei nu critică derapajele armatei, care arestează lideri islamişti fără proces şi-i ţine închişi în locuri secrete, fără contact cu exteriorul. E adevărat că Europa şi SUA au cerut timid eliberarea lui Morsi din arest, dar nu s-a întâmplat nimic, ceea ce arată din nou că influenţa Occidentului în Orientul Mijlociu s-a diminuat puternic.
