Rupţi în două între mitinguri şi congrese

Steagurile Romaniei si al Uniunii Europene. (Andrei Popescu/Epoch Times Romania)
Adrian Sturdza
18.10.2012

Cam toată istoria ei, România a fost locul de unde începe barbaria, locul unde se termină civilizaţia. Aşa că în mod natural aici cultura se războieşte cu mahalaua, virtutea cu viciul, dreptatea cu mişelia. Iar acest război a fost şi este la lumina zilei.

Imperiul Roman s-a terminat aici, Imperiul Otoman a început aici, la fel ca şi Rusia Sovietică. Roata istoriei s-a învârtit de multe ori în sensuri diferite aici, generând Bine şi Rău, eroi necunoscuţi şi ticăloşi faimoşi.

Dacă în 2008 NATO se reunea la Bucureşti şi încerca să împingă zidul care desparte civilizaţia de neant, către Ucraina şi Georgia, acum PPE pare că se reuneşte din nou la Bucureşti, pentru a stăvili asaltul turbării, care a cuprins acest amărât avanpost al Europei.

Iar tot aici, USL s-a gândit să organizeze Mitingul.

Prin organizarea mitingului exact în ziua deschiderii congresului PPE, USL s-a declarat – încă o dată dacă mai era cazul – un fel de contra-pondere a spiritului european, în România.

Acum câţiva ani Epoch Times a publicat o serie de 9 comentarii despre Partidul Comunist (se pot accesa aici). Scrise de un autor anonim pentru China, ele descriu Partidul dintr-un punct de vedere metafizic, ca pe un soi de entitate malefică, ce se lipeşte de oameni şi societăţi, pentru a poseda şi a distruge fibra morală, aducând ruină. Sună cunoscut?

Nu pot să nu constat că USL-ul românesc acţionează exact în acelaşi mod. Există un fel de spirit care pare că animă toată această armată de oameni care folosesc agitaţia politică, instigările, calomniile, naţionalismul şi minciuna. O fac la unison! De ori câte ori dreapta – sau ce a mai rămas din ea – încearcă să organizeze vreo acţiune, poţi observa o re-acţiune a USL, care foloseşte metodele moştenite de la Partidul Comunist.

Victor Ponta şi Crin Antonescu, cu cravate roşii, de pionier, la gât, şi-au montat un miting grandios, cu tot dichisul - mii de suporteri, o paradă a candidaţilor şi chiar un covor roşu pe care s-au plimbat încântaţi. O fi fost gândit ca o aluzie la dimensiunea de “star” a celor doi lideri.

Eu însă i-aş da o semnificaţie mai macabră, atât pentru cei doi, cât şi pentru susţinătorii lor. Covorul roşu poate să pară o idee bună în acest moment, în care Bătrâna Europă şi-a pierdut compasul, moral, şi mai ales financiar. Nimeni nu ştie încotro ne îndreptăm şi toată lumea e asaltată de probleme şi confuzii.

Poţi încerca să mergi pe covorul roşu, dar ce te faci dacă Istoria, pe care nu catadicseşti să o înţelegi, alege să ţi-l tragă de sub picioare?

Ai zice că un covor roşu este tocmai Soluţia într-un moment când burta goală bate creierul confuz. Nefericita idee românească de a te face frate cu diavolul până treci puntea.

Dar covorul roşu nu zboară, şi dacă te înfrăţeşti cu diavolul, în faţă ţi se cască prăpastia fără să ştii. Conceptele stângii sunt bazate pe violenţă, lipsă de reguli, mii de crime, minciună şi ură. Ajunge să asculţi 10 minute vorbele care ies pe gura liderilor USL şi ştii tot. Promisiuni deşarte vrajbă, calomnie, lucruri scoase din context, minciuni sfruntate, glume în doi peri.

Modelul economic comunist a fost un dezastru, chiar şi atunci când a fost implementat pe societăţi viguroase. De ce ar merge bine acum, dacă ar fi re-experimentat pe unele aflate la capătul puterilor? Cine va finanţa aventura, exact? Rusia cea scufundată în marasm social? China comunistă, aflată pe patul de moarte?

Poţi încerca să mergi pe covorul roşu, dar ce te faci dacă Istoria, pe care nu catadicseşti să o înţelegi, alege să ţi-l tragă de sub picioare? Şi întrebarea nu este numai pentru cei doi corifei ai naţionalismului băţos şi lipsit de fond, ci şi pentru marea bucată din populaţia României, care, spălată pe creier de presa de tip comunist, manifestă suficientă orbire pentru a rezona la instigări, ură, şi lipsă de raţiune.

România este o ţară ciudată, dacă stai să te gândeşti. O ţară în care, aşa cum spunea o reclamă cu ceva timp în urmă, Binele o duce rău. Locul unde Răul, care de obicei acţionează pe ascuns, are un tupeu fantastic.

Dar acest lucru nu mai poate continua. Această Roată se va întoarce şi ea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor