Runda doi. Liderii PSD au ales înlocuitori pentru minştrii demisionari

Vineri se anunţă o nouă zi fierbinte la vârful PSD, liderii partidului întrunindu-se pentru a decide cine îi va lua locul lui Shhaideh la ministerul ce alocă bani "baronilor locali", al Rovanei Plumb şi al lui Cuc, la ministerul Transporturilor.
Premierul român Mihai Tudose
Premierul român Mihai Tudose (Getty Images)

UPDATE: Liderii PSD au decis ca Paul Stănescu să îi urmeze lui Sevil Shhaideh, în fruntea ministerului ce împarte bani autorităţilor locale. Despre Stănescu presa a scris, de-a lungul vremii, că relaţiile sale cu Dragnea depăşesc cadrul politic, viitorul ministru participând la partidele de vânătoare organizate în fieful liderului PSD.

Între timp, relaţilie lui Stănescu - considerat unul dintre cei mai duri baroni din PSD, cu o influenţă majoră la nivel central- s-au răcit îm ultimele luni, potrivit mai multor surse din partid, arată HotNews.

Interesant este că, în contextul în care Tudose n-a mai vrut-o pe Shhaideh pe motiv de urmărire penală, iată că în locul ei vine un politician cercetat şi el pentru abuz în serviciu. Potrivit Curţii de Conturi, în perioada în care Stănescu conducea CJ Olt, instituţia a finanţat ilegal o echipă de fotbal din judeţ, ALRO Slatina. Numele lui Stănescu apărea, la un moment dat, şi într-un dosar de corupţie alături de Darius Vâlcov, fost primar în Slatina şi fost ministru de Finanţe, susţine Adevărul.

Ceilalţi doi viitori miniştri aleşi de conducerea PSD sunt Felix Stroe, la Transporturi şi Marius Nica, în locul Rovanei Plumb. Potrivit Info-sud-est, Felix Stroe e fost informator al fostei Securităţi ceauşiste şi a activat în cadrul Consiliului Politic Superior al Marinei Militare, unul dintre departamentele politice ale Ministerului Apărării Naţionale, condus la acea vreme de Ilie Ceauşescu, fratele fostului dictator comunist.

"Am prezentat colegilor din Comitetul Executiv propunerile pentru miniştri: pentru postul de vicepriministru şi ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene domnul Paul Stănescu, senator, pentru Ministerul Transporturilor pe domnul Felix Stroe, care este preşedintele organizaţiei PSD Constanţa şi director general RAJA, ministru delegat pentru Fonduri Europene, domnul Marius Nica. A fost vot în unanimitate, cu o excepţie – la domnul Paul Stănescu, domnul Nicu Bănicioiu a votat împotrivă. De asemenea am propus în CExN pentru postul de preşedinte la Comisia de Afaceri Europene care era vacant pe doamna Rovana Plumb, iar pentru postul de chestor care rămâne liber după plecarea domnului Paul Stănescu, pe domnul Adrian Ţuţuianu", a declarat Dragnea, la finele şedinţei CExN.

La rândul său, premierul Tudose a precizat că Sevil Shhaideh a devenit consilier de stat. Întrebat cum se face că o păstrează în aparatul guvernamental pe Shhaideh din moment ce problemele sale penale nu au dispărut, premierul a replicat:

“Spuneam că sunt probleme care, din cauza naturii penale invocate, pot aduce atingere activităţii domniilor lor în relaţia cu Bruxelles-ul. Ca şi consilier, domnia sa ne va ajuta foarte mult pe ceea ce are experienţă şi cred că e cea mai bună din ţară pe această zonă, în ceea ce înseamnă dezvoltare regională, reformă administrativă, la Guvern“.

Întrebat ce se întâmplă cu Viorel Ilie, ministrul la care Tăriceanu nu a vrut să renunţe, Tudose a precizat: “Partenerii noştri de la ALDE au hotărât să-l menţină în Guvern, suntem în parteneriat, noi am făcut ceea ce a trebuit în zona noastră. Este opinia lor, suntem aliaţi...“

La rândul său, Dragnea a insistat că PSD nu a renunţat la cele două colege, ci ele au luat decizia de a-şi prezenta demisia pentru a “contribui la rezolvarea unei situaţii care părea aproape imposibil de rezolvat“.

“PSD în unanimitate şi-a arătat susţinerea pentru cele două doamne, o susţinere generată de sentimentul care nu e numai în rândul membrilor CExN, ci e un sentiment larg în societate, un semnal contra unor abuzuri care se fac. Deci nu a renunţat PSD la ele. La ALDE e o decizie politică pe care au luat-o. Nu este aceeaşi situaţie“, a punctat Dragnea.

După furtunoasa şedinţă de ieri, soldată cu demisiile a trei miniştri - printre care Sevil Shhaideh - liderii PSD se vor întruni din nou în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, vineri, începând cu ora 13.00. Pe agenda întrunirii va fi şi stabilirea înlocuitorilor miniştrilor demisionari.

Anterior CExN-ului, conducerea coaliţiei PSD-ALDE va avea, începând cu ora 10.00, o şedinţă în care ar uma să se discute "soarta" ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, ministru pe care Tăriceanu declara ieri că va continua să îl susţină.

"Nu putem fi de acord cu vreo propunere de demisie a lui Viorel Ilie pentru că i-am acordat sprijinul politic", afirma ieri Tăriceanu, susţinând că nu este normal că "DNA să facă Guvernul."

Reamintim că joi, după o şedinţă maraton de circa 7 ore, Tudose şi Dragnea au anunţat demisia lui Sevil Shhaideh, Rovanei Plumb şi Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

La finele şedinţei, premierul Mihai Tudose a susţinut că, atât Shhaideh cât şi Rovana Plumb, imediat după ce au primit citaţiile la DNA, au venit să îşi prezinte demisia.

"Le-am oprit, l-au sunat pe Liviu, am sunat şi alţi colegi, şi am reuşit să le oprim, tocmai pentru a nu fi un semnal de degringoladă în Guvern. Dar, cele două colege au ajuns la limita răbdării, în special Sevil. Sper că Sevil - o ţine aşa din decembrie - sper că Sevil va accepta să lucreze la palatul guvernamental, fiindcă chiar este extraordinar de bună pe ceea ce face.

Apropo de război. Da, am spus că-mi dau demisia dacă mi-o cere partidul. Nu am venit cu Guvernul de acasă. Sunt dispus să plec în fiecare zi, dacă îmi cere partidul sau dacă constat că nu mai sunt în stare să îmi duc la îndeplinire programul de guvernare. Aşa că, din păcate pentru unii "prieteni" cu ghilimele de rigoare, nu a fost un război, nu există un câştigător, încercăm ca, după această seară lungă, câştigător să fie partidul şi prin partid Guvernul şi ţara", a afirmat Tudose.