Roşia Montana şi eutanasierea "maidanezilor" politici

Ieri seară la mitingul Roşia Montana din Bucureşti au luat parte între 15 şi 25 de mii de oameni.

Veniţi cu copii şi bebeluşi, cu prietenele şi soţiile de acasă. Majoritatea tineri, zâmbitori, o grămadă de băieţi şi de fete (un caz chiar cu rochie, tocuri şi bicicletă). Cuminţei (singurul incident pe care l-am remarcat a fost un poliţist care a îmbrâncit nepermis de mult, cu ură, un tânăr care ieşise din mulţime pe banda cealaltă, 1 metru). Suflând în vuvuzele sau fluiere, agitând PET-urile, cu slogane foarte amuzante desenate pe pancarde purtate pe spate.

Manifestau o solidă doză de simţ civic prin modul în care se comportau şi ideile vânturate pe pancarte. Strigau ceva ce ţara asta n-a mai auzit de prea mult timp: “Ieşiţi în stradă dacă vă pasă”.

Cu alte cuvinte, indignaţi. Pe o clasă politică aflată în descompunere morală, care nici nu mai mimează corectitudinea. Pe un segment social - marea finanţă, marea corporaţie - al cărui comportament ne afectează pe toţi.

Înţeleg de ce clasa politică îi consideră o ameninţare imensă. Spre deosebire de multe proteste din ultimii ani, sunt nonviolenţi şi nu cer bani sau avantaje materiale imediate (asemenea sindicatelor de exemplu). Cer corectitudine. Scary Mary.

Aşa ca pe internet a apărut maşina de zvonuri şi discreditări.

Au apărut în ultimele zile tot felul de discuţii sterile despre Soros care ar plăti ONG-urile care se agită, despre agenda anti capitalistă, despre faptul că ar fi hipsteri, că avansează fără să ştie agenda Rusiei etc.

Aş vrea să le demontez pe rând.

Plătiţi de Soros, care ar fi competiţia lui Benny Steinmetz

Genul tipic de argument fals (care deşi poate fi adevărat pe un sector extrem de restrâns, nu reprezintă esenţa problemei), menit să descompună ideea de la baza protestului şi să discrediteze mişcarea socială.

Când este vorba de resurse, infrastructură şi energie, întotdeauna vei avea pescuitori în ape tulburi şi lobby-işti plini de bani, membri ai cluburilor tenebroase, s.a.m.d. care vor să pună mâna şi să mai tragă miliarde. N-o pot face decât complotând cu vârfurile clasei politice. Nu contează ce nume au şi care este culoarea politică a corupţilor.

Contează numai dacă ai o clasă politică suficient de responsabilă, care nu apare decât pe fondul unei populaţii cu puternic simţ civic care să o sprijine (sau să o dea jos).

Ceea ce tocmai pare să se întâmple la noi. Deci nu văd argumentul. Supărarea unor organizaţii mass media, care au beneficiat în trecut de contracte groase de publicitate de la Gabriel Resources mi se pare lipsită de moralitate. Cred că o minimă decenţă ar impune tăcere.

Că ar fi de stânga

Probabil că unii sunt, probabil că unii nu sunt. Probabil că unii sunt naţionalişti, alţii nu. Dar sunt toţi supăraţi pe clasa politică, şi pe corupţia corporatistă, iar asta dă fiori multora, nu-i aşa?

Care corupţie, de fapt, nu are nimic de a face cu capitalismul, ci cu decăderea morală generalizată, pe care nu mai poţi construi nicio societate, indiferent de model.

Până la urmă protestele Roşia Montana nu par cristalizate decât pe ideea că ”ajunge” (şi chiar e peste poate!). Cât nu oferă o soluţie încă, până nu vor naşte lideri politicii care să-i înlocuiască pe cei vechi şi să vină cu soluţii, este mult prea devreme să începi să ţipi că sunt de stânga sau de dreapta. Deocamdată cer corectitudine, şi n-are cine să le-o dea, în România am rămas de mult fără.

Hipsteri

Din presă cineva a avut ideea "shic" să bage termenul. Wiki zice că hipsterii sunt o cultură urbană, clasă de mijloc, progresivă, cu idei politice “independente” (nu înţeleg sincer ce o fi asta).

Habar n-am şi nu cred că se potriveşte. Ce cred, însă, este că, stimaţi politicieni corupţi, vă vor capul!

După mulţi ani, în România, clasa politică are de ce să se teamă. Există un punct terminus pentru toate, iar atunci când cultura neruşinării atinge maximul, se va întoarce, ca o Roată, cu 180. Şi multe capete vor cădea, în sfârşit, pentru că altfel ţara asta nu are viitor.

Dacă această mişcare de indignados va reuşi să “ţină ochii pe butelie” fără să-şi lase agenda confiscată, să reziste în timp, să adune suficientă curăţenie spirituală şi înţelepciune pentru a fenta maşinăria de zvonuri care se va monta asupra ei în curând, va reprezenta cea mai mare ameninţare la adresa status-quo-ului cianurat din politica României.