Romii ucraineni le-au furat ruşilor noaptea un tanc
alte articole

Tancuri ruseşti pe străzile din Ucraina, 23 spre 24 februarie 2022 (Stringer / Anadolu Agency / Getty Images)
Toţi ucrainenii luptă împotriva invaziei ruse, iar bătălia lor pare să se desfăşoare pe toate fronturile. Este şi cazul unor romi din Ucraina, care au furat, nici mai mult nici mai puţin, decât un tanc al armatei ruse.
"Regiunea Herson este fierbinte. Ţiganii au furat un tanc în satul Lyubimovka. Încă o dată. Ţigani. Tanc. Au furat. De la ruşi", au anunţat jurnaliştii de la unian.net, citaţi de Ziare.com.
Incidentul s-a petrecut, sâmbătă seara, nu departe de Kakhovka, în regiunea Herson, în sudul Ucrainei.
Potrivit sursei citate, tot sâmbătă, în regiunea Cernihiv, în apropiere de Kiev, civili neînarmaţi au ieşit în stradă şi au blocat temporar trecerea unui convoi militar rusesc.