Românii din R.Moldova trebuie să participe activ la referendumul de duminică

(KIRILL KUDRYAVTSEV/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
25.07.2012
(Corespondenţă) Românii din R.Moldova trebuie să participe activ la referendumul de duminică (presa)

Chişinău, 25 iul - Corespondentul Agerpres, Cornel Ciobanu, transmite: Participarea activă a românilor din Republica Moldova la referendumul de duminică va demonstra gradul de implicare a acestora în viaţa politică din România, scrie miercuri editorialistul Constantin Tănase în Timpul.

'Indiferent ce vor spune ei la referendum - da sau nu suspendării lui (Traian) Băsescu -, mai importantă rămâne participarea la vot, moldovenii demonstrând astfel că şi-au redobândit cetăţenia, în primul rând, pentru aceea că sunt români şi vor să participe la viaţa politică a Ţării şi apoi pentru a-şi rezolva alte probleme', scrie Constantin Tănase în editorialul său.

În acelaşi timp, potrivit lui Tănase, Traian Băsescu este privit în mod diferit de românii din România şi de cei din Republica Moldova, aceştia din urmă susţinându-l masiv şi probabil aşa o vor face şi duminică.

În opinia editorialistului de la Timpul, Băsescu este privit în Republica Moldova ca un promotor al unirii celor două state, ceea ce - potrivit autorului - este un mit. El face referire la declaraţiile preşedintelui suspendat în cadrul unei întrevederi cu jurnalişti din Republica Moldova. 'Vorbind despre aceea că multe din problemele Republicii Moldova se vor rezolva mai uşor atunci când aceasta şi România se vor uni în interiorul UE, Băsescu a ţinut să facă imediat următoarea precizare: Să nu fie o interpretare greşită - ne vom uni aşa cum suntem uniţi acum cu Bulgaria, Franţa, Germania'.

'Băsescu e un politician serios şi în situaţia politică în care se află acum consideră că e mai onest să rostească adevărul: intrarea R. Moldova în UE nu înseamnă deloc unirea cu România, ca în 1918, cum mint unii politicieni. Când unii vorbesc despre aceea că românii de pe cele două maluri se vor regăsi în UE, asta, de asemenea, nu înseamnă unirea R. Moldova cu România', scrie Constantin Tănase.AGERPRES

Redactori: (ccv)gio; ID: 2734089; Data: 2012-07-25 11: 25: 55; Slug: RMoldova-România-Băsescu-referendum

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor