România activează derogarea de la Convenţia Drepturilor Omului. Danileţ: "Consider hazardată această solicitare"

Criza coronavirus loveste Romania (Epoch Times România)
Loredana Diacu
20.03.2020

Pe fundalul crizei coronavirusului, România şi alte trei state membre ale Consiliului Europei, respectiv Republica Moldova, Letonia şi Armenia, au activat articolul din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care permite derogări de la aplicarea acesteia în condiţiile stării de urgenţă decretate ca urmare a coronavirusului, potrivit France Presse, preluată de Agerpres.

Cele patru state, printre care şi România, au "notificat oficial" în ultimele zile că se află în stare de urgenţă şi activează derogarea prevăzută de articolul 15 al Convenţiei, a explicat pentru France Presse un purtător de cuvânt al Consiliului Europei, subliniind că şi alte state ar putea să procedeze la fel, ca urmare a progresiei rapide a epidemiei de coronavirus în Europa.

Conform aceluiaşi purtător de cuvânt, Franţa încă nu a notificat această derogare către secretariatul general al Consiliului Europei.

Ce înseamnă derogarea de la articolul 15? Potrivit judecătorului Cristi Danileţ, practic, cu excepţia dreptului la viaţa şi interzicerea torturii, se poate renunţa la orice drept al omului.

"Văd o ştire cum că România a înştiinţat Consiliul Europei (organism din care facem parte din anul 1993) să deroge de la CEDO pe durata stării de urgenţă, invocând art. 15 din Convenţia Europeană pe care îl ataşez mai jos http://tiny.cc/renuntareCEDO

Asta înseamnă că, cu excepţia dreptului la viaţă şi interzicerea torturii, se poate renunţa la orice drept al omului. Turcia lui Erdogan a făcut asta ca să poată fi arestaţi şi condamanţi în afara regulilor obişnuite opozanţii regimului. Consider hazardată această solicitare a României şi, ca judecător, sunt obligat să o denunţ publicului. AŞA CEVA NU SE POATE FACE! Nu suntem în război cu oamenii sau cu vreun alt stat, ci cu un nenoricit de virus", scrie Danileţ, pe Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor