Revolta studenţilor de la Drept. "Se promovează o politică penală în beneficiul inculpaţilor şi condamnaţilor!"

Asociaţia Studenţilor în Drept se arată profund îngrijorată de modul în care este tratată politica penală a statului, cu implicaţii grave asupra întregii societăţi şi a ordinii şi păcii sociale.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍
Protestul studenţilor de la drept
Protestul studenţilor de la drept (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Asociaţia Studenţilor în Drept de la Universitatea Bucureşti a criticat în termeni duri propunerile de modificare a Codurilor penale promovate de coaliţia PSD-ALDE, avertizând că întregul sistem judiciar riscă să intre în criză, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de organizaţie.

"Justiţia penală înseamnă, în primul rând, garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei vătămate, cea pentru care norma de drept penal reprezintă singurul şi cel mai important instrument de protecţie.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍Faţă de propunerile de modificare ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, Asociaţia Studenţilor în Drept se arată profund îngrijorată de modul în care este tratată politica penală a statului, cu implicaţii grave asupra întregii societăţi şi a ordinii şi păcii sociale", au transmis studenţii.

În acelaşi timp, Asociaţia Studenţilor în Drept trage un semnal de alarmă asupra unei viitoare crize în sistemul judiciar, prin blocarea actului de justiţie în materie penală. Actualii şi viitori magistraţi nu îşi vor mai putea îndeplini atribuţiile legale în scopul aflării adevărului şi a tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni.

"Prin modificările aduse Codului penal se urmăreşte dezincriminarea totală sau parţială a unor infracţiuni, iar prin modificările aduse Codului de procedură penală se urmăreşte tergiversarea procesului penal şi, de facto, împiedicarea efectuării urmăririi penale în cauzele complexe.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍Asociaţia noastră doreşte garanţii din partea statului român că studenţii de la Drept, viitori magistraţi, îşi vor putea exercita profesia într-un cadru legal care să apere dreptatea şi adevărul, cinstea şi înţelepciunea. Ne dorim ca justiţia să fie înfăptuită în numele unei legi juste, iar tragerea la răspundere penală să-şi poată atinge scopul de apărare a interesului general al societăţii. Constatăm cu teamă pentru viitorul acestei ţări că se promovează o politică penală în beneficiul suspecţilor, inculpaţilor şi condamnaţilor, persoane care, prin faptele antisociale comise, au adus atingere unor valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală", a precizat organizaţia.

Studenţii consideră că se urmăreşte blocarea activităţii organelor de urmărire penală şi vulnerabilizarea persoanelor vătămate în procesul penal.

În acest context, Asociaţia Studenţilor în Drept solicită Parlamentului României să organizeze dezbateri privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală cu profesionişti ai dreptului - cadre universitare, judecători, procurori, avocaţi şi notari - şi să arate respect faţă de cei care cu adevărat deţin înţelepciunea şi tainele legiferării în materie penală.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

"Ne exprimăm regretul că modificări atât de importante şi cu un impact atât de serios asupra siguranţei societăţii sunt realizate pe repede înainte, fără concursul tuturor actorilor din lumea juridică, în mod special al profesorilor de renume. Solicităm ca măcar în Camera Deputaţilor să existe o dezbatere serioasă, fundamentată şi în cadrul căreia să se discute pe îndelete fiecare propunere pentru a realiza impactul pe care asemenea modificări le pot avea asupra protejării intereselor societăţii", a subliniat organizaţia.

Exemple concrete

Ca exemplu, studenţii au prezentat o serie de modificări ale codurilor care sunt formulate fie cu încălcarea dispoziţiilor actelor internaţionale la care România este parte, fie cu nesocotirea elementelor fundamentale de drept penal şi procesual penal:‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍

I. Cu privire la caracterul de lege a deciziilor de dezincriminare ale CCR ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Aspectele privind instituirea unui caracter de lege de dezincriminare în ceea ce priveşte deciziile CCR, inclusiv prin raportare la considerentele deciziilor, deschide practic o posibilitate de dezincriminare printr-o simplă frază care nici nu susţine dispozitivul.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍

Mai mult, propunerea este neconstituţională sub aspectul încălcării art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care prevede că, pe de-o parte, un text de lege declarat neconstituţional se suspendă timp de 45 de zile, deci nu mai produce efecte juridice ex tunc, iar, pe de altă parte, numai Parlamentul poate să pună în acord textul de lege cu decizia Curţii.

Sub aspectul izvoarelor de drept constituţional, deciziile CCR sunt izvoare de drept numai în limitele prevăzute de Titlul V din Constituţie. Acestea nu pot substitui rolul Parlamentului care, conform art. 61, alin. (1) din Constituţie, este ”unica autoritate legiuitoare a ţării”, deci singura autoritate care poate adopta legi în sens formal.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ De asemenea, este de precizat faptul că Curtea Constituţional este o autoritate politico-jurisdicţională şi nu se poate substitui legiuitorului şi nici nu poate edicta norme pozitive de drept penal. Curtea este îndrituită doar să se pronunţe cu privire la verificarea constituţionalităţii textelor de legi, nu să creeze drept, adică normei noi. ‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍

II. Cu privire la modificarea prescripţiei penale (art. 154 Cod penal)‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Nu există nicio justificare pentru eliminarea termenului de prescripţie de 10 ani. În acel termen de prescripţie erau încadrate infracţiuni grave şi se raporta şi la complexitatea cauzei şi implicit a investigaţiei.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Răspunderea penală se va şterge cu 2 ani mai repede pentru fapte grave precum traficul de persoane, agresiunea sexuală, coruperea sexuală a minorilor, tâlhăria calificată sau distrugerea calificată.‍‍‍‍‍

III. Cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă (art. 273 Cod penal)‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Proiectul de modificare a Codului Penal introduce un nou amendament care scoate din categoria infracţiunii de mărturie mincinoasă următoarele situaţii: refuzul de a face declaraţii auto-incriminatorii, refuzul de a accepta declaraţiile în sensul sugerat de anchetatori sau retractarea unor declaraţii date în contextul exercitării unor presiuni asupra martorilor. Textul este inutil sub aspectul faptului că orice declaraţie a martorului, administrată ca probă testimonială, dacă este dată sub imperiul unor vicii de consimţământ, este ilegală şi nu poate fi folosită ca probă în procesul penal, sancţiunea excluderii fiind prevăzută de art. 100, 101, 102 Cod procedură penală.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

De fapt, prin impunerea unui standard de probă care nu are nici justificare logică şi nici fundament juridic, respectiv existenţa exclusivă a probelor directe care să stabilească reaua-credinţă, aprecierea probelor fiind atributul exclusiv al organelor judiciare. Modificarea propusă are, în fapt, natura unei cauze de impunitate.‍‍‍‍‍ ‍‍ ‍‍

IV. Cu privire la incriminarea defăimării (completarea art. 277 Cod penal) ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Legiuitorul doreşte reincriminarea infracţiunii de calomnie din vechiul Cod penal, unde subiectul activ al infracţiunii este orice funcţionar public şi demnitar care exprimă o judecată de valoare sau transmite informaţii cu privire la o persoană faţă de care se efectuează cercetări sau care este parte în cadrul procesului penal, spre exemplu o cataloghează ca fiind suspect, inculpat, condamnat fără ca aceasta să fi suferit o condamnare penală definitivă.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

În expunerea de motive a Legii nr. 278/2006 care dezincrimina insulta şi calomnia, legiuitorul constata că ”În materia infracţiunilor contra demnităţii, proiectul propune dezincriminarea infracţiunilor de insultă prevăzută în articolul 205 şi calomnie prevăzută în articolul 206, pentru a asigura exercitarea libertăţii de exprimare la adăpost de ameninţarea aplicării unei sancţiuni penale care, în orice sistem de drept, reprezintă cea mai aspră sancţiune juridică. Sub imperiul unei ameninţări permanente cu o sancţiune penală, libertatea de exprimare este afectată în mod semnificativ, întrucât impune persoanei o atitudine de autocenzură, care ar trebui determinată doar de raţiuni etice, iar nu de teama unei pedepse penale imediate. Chiar în ipoteza lezări demnităţii unei persoane prin exercitarea libertăţii de exprimare, indiferent de prejudiciile cauzate, aplicarea unei pedepse penale este vădit disproporţionată faţă de scopul urmărit prin sancţionarea unei astfel de fapte. În cazul exercitării abuzive a libertăţii de exprimare, persoana vătămată are posibilitatea să obţină pe cale civilă repararea prejudiciului suferit”[1].‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

De asemenea, infracţiunea propusă are subiect activ doar funcţionarii publici şi demnitarii, ceilalţi cetăţeni nefiind sancţionaţi de legea penală pentru aceeaşi faptă, rămânând ca împotriva lor să se exercite acţiunea civilă de către persoana vătămată. Sub acest aspect, textul propus încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţia României privind egalitatea în faţa legii şi supremaţia acesteia.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

V. Cu privire la dezincriminarea parţială a traficului de influenţă (art. 291 Cod penal) ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Proiectul de modificare a Codului Penal completează articolul privind traficul de influenţă, în sensul că se introduce condiţia ca cel care doar se laudă că poate influenţa un funcţionar public chiar să facă intervenţia la acel funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă ceva anume.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Astfel, nu vor răspunde penal cei care au făcut trafic de influenţă prin faptul că au pretins bani lăudându-se că pot interveni, dar nu au intervenit. Legiuitorul ar dori introducerea acestei fapte la infracţiunea de înşelăciune (art. 244 Cod penal) deoarece limitele minime şi maxime ale respectivei infracţiuni (de la 6 luni la 3 ani) sunt mai mici decât cele ale infracţiunii de trafic de influenţă (de la 2 la 7 ani).‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍

VI. Cu privire la abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu (art. 298 Cod penal) ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Proiectul de modificare a Codului Penal abrogă infracţiunea de neglijenţă în serviciu, iar din acest motiv vor scăpa mulţi dintre cei care au prejudiciat sau vătămat statul şi cetăţenii.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Dezincriminarea neglijenţei în serviciu pentru motivele enunţate în expunerea de motive, respectiv confundarea sau suprapunerea acestei infracţiuni cu infracţiunea de abuz în serviciu este lipsită de orice justificare juridică, fiind foarte clar că cele două infracţiuni nu se pot suprapune, diferenţa esenţială dintre ele fiind forma de vinovăţie cu care se săvârşesc, intenţie – în cazul abuzului în serviciu respectiv culpa – în cazul neglijenţei în serviciu.

Curtea Constituţională a României constată că, în lumina art. 19 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr.365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.903 din 5 octombrie 2004, se recomandă statelor părţi să aibă în vedere adoptarea măsurilor legislative şi a altor măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate (părag. 43, Decizia CCR nr. 405/2016).‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Potrivit Convenţiei penale cu privire la corupţie, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, ”fiecare parte - stat semnatar al convenţiei, adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenţii săi publici sau persoanei membre a unei adunări publice naţionale care exercită puteri legislative sau administrative, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale (corupţia activă) sau fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale (corupţia pasivă)” (a se vedea Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, pct. VI.2.1.).‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

De asemenea, Comisia de la Veneţia, în raportul asupra relaţiei dintre responsabilitatea ministerială politică şi cea penală, adoptat la cea de-a 94-a şedinţă plenară (8-9 martie 2013), a considerat că ”prevederile penale care interzic „abuzul în serviciu”, „folosirea inadecvată a puterilor” şi „abuz de putere” sau infracţiuni similare se găsesc în numeroase sisteme juridice europene, iar Comisia de la Veneţia recunoaşte că poate exista necesitatea pentru asemenea clauze generale […] (părag. 72 din DCCR nr. 405/2016).‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

În contextul în care ţara noastră se confruntă cu o viciere a serviciului public de către funcţionarii publici care abuzează de funcţia lor şi afectează bunul mers al administraţiei publice, interesul public sau drepturile şi libertăţile cetăţenilor, se impune a priori incriminarea tuturor formelor de exercitare neconformă a funcţiei, inclusiv a formei sale săvârşite din culpă.‍‍‍‍‍‍ ‍

VII. Cu privire la definirea infracţiunii privind constituire unui grup infracţional organizat (art. 367 Cod penal)‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Proiectul de modificare a Codului Penal introduce o definiţie de dezincriminare parţială a grupului infracţional organizat. Pe lângă faptul că e compus din 3 membri care comit cel puţin o infracţiune (cum e în forma actuală), se mai adaugă faptul că infracţiunea trebuie să fie gravă şi are drept scop obţinerea unui beneficiu financiar sau material. Astfel, dacă nu se obţine un beneficiu patrimonial, deşi este îndeplinită prima condiţie a numărului de minimum trei persoane, nu se va reţine această infracţiune.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Apreciem că se limitează în mod nejustificat competenţe materiale ce reveneau, în mod tradiţional, DIICOT.‍‍‍‍‍ Modificarea acestui articol îi forţează pe procurorii DIICOT care instrumentează în prezent dosare penale să schimbe încadrările sau să le claseze.‍‍‍‍‍‍ ‍‍ ‍‍

VIII. Cu privire la blocarea sistemului judiciar ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Prin modificarea art. 3, alin. (3) Cod procedură penală, se blochează sistemul judiciar deoarece judecătorului de cameră preliminară îi este interzis să îndeplinească şi funcţia de judecată pe fond. Blocarea sistemului judiciar este cauzată de lipsa de judecători, aspect semnalat deja de asociaţiile profesionale ale magistraţilor.

Prin intenţia legiuitorului de a mări numărul de şcolarizare la durata cursurilor de formare iniţială în INM şi perioada de stagiatură, dar şi prin refuzul Guvernului de a mări numărul de locuri la INM pentru admiterea în magistratură, se creează o şi mai mare criză de resursă umană iar actul de justiţie nu va mai fi doar viciat, ci blocat efectiv.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

În majoritatea judecătoriilor din România nu există suficienţi judecători astfel încât să se poată efectua o separaţie a funcţiei de verificare a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală cu funcţia de judecată pe fond. În aceste situaţii, vom avea mii de dosare penale pe rol blocate la judecătorii.‍‍‍‍‍‍ ‍‍

IX. Cu privire la modificarea procedurii de soluţionare a abţinerii sau recuzării procurorului (art. 70 Cod procedură penală)‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Legiuitorul urmăreşte o situaţie prin care inculpatul formulează cereri repetate, chiar vădit inadmisibile, de recuzare a procurorului. Acestea se resping de procurorul ierarhic superior. Împotriva ordonanţelor de respingere inculpatul formulează contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi. Chiar dacă respinge contestaţiile, acest judecător nu va mai putea judeca fondul în baza noului art. 3 alin. (3) Cod procedură penală.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Repetând în cursul urmăririi penale astfel de cereri de recuzare şi contestaţii, inculpatul poate genera relativ simplu şi într-un interval scurt de timp incompatibilitatea tuturor judecătorilor instanţei, fapt ce duce la tergiversarea procesului penal şi sustragerea de la răspunderea penală a inculpatului.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍ ‍‍

X. Cu privire la extinderea drepturilor inculpatului (art. 83 Cod procedură penală)‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Legiuitorul propune completarea drepturilor suspectului/inculpatului cu următorul drept, prevăzut la art. 83 lit. b1): „dreptul de a fi încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, incheindu-se în acest sens un proces- verbal. Absenţa să nu împiedică efectuarea actului”. De asemenea, art. 92 alin. (2) CPP este completat cu prevederea „suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia”.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Propunerea de modificare, aşa cum este formulată, conferă suspectului/inculpatului dreptul de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală, fără excepţii. Astfel, se va permite ca inculpatul să fie încunoştinţat şi să poată asista la audierea martorilor indiferent de situaţia de fapt sau infracţiunea cercetată sau să participe la audierea persoanei vătămate în cazul infracţiunii de viol. Efectele unui astfel de drept acordat inculpatului este acela de a îngreuna exercitarea urmăririi penale, de a altera probatoriul şi de a ajuta la sustragerea de la urmărirea penală.‍‍‍‍‍‍ ‍‍

XI Cu privire la drepturile avocatului (art. 91, alin. (1) Cod procedură penală) ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Prin modificarea art. 91, alin. (1) C. proc. Pen. procurorul este blocat a efectua acte de procedură dacă avocatul inculpatului nu este prezent dintr-o situaţie obiectivă iar inculpatul nu acceptă substituirea avocatului şi nici desemnarea unui avocat din oficiu.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Astfel, se vor crea situaţii în care procurorul care doreşte să procedeze la desigilarea obiectelor ridicate la o percheziţie domiciliară nu va putea să o facă dacă avocatul ales al clientului îi comunică în mod repetat că nu se poate prezenta întrucât are termene fixate de diferite instanţe, dar că asigură substituirea, însă inculpatul nu este de acord cu aceasta.De asemenea, se creează situaţii în care judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat cu o propunere de arestare preventivă ar trebui să aştepte până când avocatul ales vine la proces.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Legiuitorul promovează tergiversarea urmăririi penale şi crearea unei situaţii favorabile inculpatului/suspectului, în dauna înfăptuirii actului de justiţie şi a ocrotirii persoanei vătămate.‍‍‍‍‍‍ ‍‍

XII. Cu privire la înlăturarea convorbirilor private ca probe (art. 139, alin. (3) Cod procedură penală)‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Prin abrogarea art. 139, alin. (3) Cod procedură penală înregistrările audio-video, efectuate de părţi sau de alte persoane, nu mai pot constitui mijloace de probă in procesul penal. De asemenea, orice altă înregistrare legal efectuată şi neinterzisă de lege nu va mai putea constitui mijloc de probă in procesul penal.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍Această abrogare creează o uriaşă insecuritate juridică în procesul penal, încălcând în mod grav dreptul la un proces echitabil şi obstrucţionând dreptul părţilor de a demonstra săvârşirea unei infracţiuni sau de a se apăra cu privire la acuzaţiile ce li se aduc.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Abrogarea acestui articol nu limitează doar drepturile persoanei vătămate, ci şi ale inculpatului, deoarece şi acesta avea posibilitatea să solicite administrarea unei probe constând într-o înregistrare privată care să ateste nevinovăţia.

XIII. Cu privire la înştiinţarea celor interceptaţi la 10 zile după expirarea mandatului de supraveghere tehnică (art. 145 Cod procedură penală)‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Proiectul de modificare a Codului de procedură penală prevede că după 10 zile de la încetarea unui mandat de supraveghere tehnică toţi cei interceptaţi, nu doar cei vizaţi de mandat, trebuie informaţi în scris.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

Astfel, se instituie posibilitatea ca altă persoană care continuă să fie supusă supravegherii tehnice în acelaşi dosar să afle despre faptul că este interceptată şi să pericliteze buna desfăşurare a urmăririi penale sau să se sustragă de la urmărirea penală.‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍
Pentru protecţia persoanei vătămate, a interesului public şi a aflării adevărului, actuala lege oferă posibilitatea persoanei interceptate să afle despre măsură numai după finalizarea urmăririi penale, conţinutul ei fiind, de altfel, nepublic. Acest lucru nu va mai exista în urma modificărilor aduse. ‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍